Profesor universitar, acuzat că şi-a învăţat studenţii cum să fabrice ecstasy în laboratoarele facultăţii

19.04.2019
Profesor universitar, acuzat că şi-a învăţat studenţii cum să fabrice ecstasy în laboratoarele facultăţii

Un profesor de ştiinţe farmaceutice a intrat în vizorul autorităţilor după ce a ieşit la iveală că a instruit mai multe generaţii de studenţi cum să confecţioneze drogul sintetic MDMA, folosind ustensile şi substanţe chimice disponibile în laboratoarele facultăţii.

Tatsunori Iwamura, un profesor la Universitatea Matsuyama din oraşul japonez Shikoku, a fost adus în faţa procurorilor cu acuzaţia de a fi confecţionat substanţe interzise împreună cu elevii săi. Explicaţiile oferite pentru acuzaţiile aduse au fost cel puţin la fel de neobişnuite precum faptele în sine, anume că instructajul oferit studenţilor reprezintă o etapă crucială în procesul de învăţare. Profesorul în vârstă de 61 de ani ştia că lecţia oferită studenţilor ar putea fi considerată activitate ilegală, dar a ales să pună pe primul loc scopul academic al cercetării desfăşurate cu scopul de a investiga efectele drogurilor periculoase, definite în legislaţia japoneză ca substanţe chimice cu a efect stimulant şi de natură să inducă halucinaţii.

Investigaţiile efectuate în laboratorul profesorului Iwamura nu au scos la iveală provizii din drogul MDMA, dar au fost descoperite urme ale unei alte substanţe interzise 5F-QUPIC, derivat al canabisului interzis în Japonia încă din anul 2014.

Experimentele profesorului Iwamura cu substanţe interzise ar fi început încă din anul 2011, dar numai pentru cel mai recent episod desfăşurat în perioada 2016-2017 există indicii că mostrele MDMA rezultate au fost păstrate de acesta.

Nu este clar dacă instructajul primit de studenţi a servit acestora şi în afara facultăţii, însă pentru deranjul cauzat profesorul Iwamura s-ar putea alege cel mult cu o sancţiune disciplinară, dacă autorităţile nu reuşesc să probeze că acesta folosea în scop ilicit substanţele confecţionate.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult