David Gerrold este un autor de science fiction şi fost scenarist pentru franciza „Star Trek”. El scria în urmă cu 19 ani, într-un comentariu publicat în revista Smart Reseller, că multe dispozitive electronice de la vremea respectivă – telefonul, aparatul foto, reportofonul, playerul muzical – vor evolua în unul singur. Acesta este cunoscut astăzi sub numele de smartphone. „Va fi o cutie cu o grosime mai mică de 2,5 centimetri şi mai mică decât un pachet de cărţi de joc”, scria el. Autorul adăuga că această cutie va putea fi conectată la un monitor şi o tastatură, ceea ce se întâmplă astăzi prin intermediul unor dispozitive precum Samsung DeX.
El scria şi despre asistenţi vocali digitali, precum Siri sau Google Assistant, care vor putea răspunde la întrebări şi realiza sarcini pentru utilizatori.
Gerrold avea să facă, însă, o profeţie incredibilă pentru momentul respectiv, care s-a adeverit. El făcea referire, în 1999, la faptul că aceste dispozitive vor „distruge” intimitatea utilizatorilor. Referitor la smartphone, pe care el îl numeşte PITA (Personal Information Telecommunications Agent), scenaristul scria: „Acronimul vine şi de la Pain In The Ass, deoarece toată acea conectivitate va distruge ce a mai rămas din intimitatea tuturor”.
Articolul autorului s-a viralizat recent, în contextul perioadei dificile prin care trece Facebook.