Indivizii care au suferit amputări pot beneficia acum de o proteză bionică revoluţionară care îi va ajuta să-şi redobândească simţul tactil, pe porţiunea ce înlocuieşte membrul sau membrele afectate.
Proteza bionică, realizată de Dr. Todd Kuiken, a fost testată iar acum este utilizată şi apreciată de către persoane ce au suferit în trecut amputări.
Cum este posibil? În momentul în care dorim să acţionăm în vreun fel, creierul transmite impulsuri către muşchiul corespunzător. Trei electrozi fixaţi în locul de unde a avut loc amputarea detectează impulsurile emise de nervi şi îi direcţionează către braţ. Impulsurile sunt apoi procesate cu ajutorul unui computer, iar rezultatele duc la mişcarea (oarecum restrictivă a) membrului. Redirecţionarea nervilor dă individului un simţ al atingerii, o senzaţie.
Proteza va fi produsă la scară largă, la un preţ bun din câte se vorbeşte. Acelaşi doctor Todd Kuiken are ca scop acum realizarea unei proteze şi mai performante care să fie controlată direct de creier, fără nevoia unui procesor pentru impulsurile nervoase.