Robotul Atlas dezvoltat de Boston Dynamics poate cum să sară și să arunce cu obiecte

19.01.2023
Robotul Atlas dezvoltat de Boston Dynamics poate cum să sară și să arunce cu obiecte

Vândută de Google după ce suspiciunile de asociere cu Armata Americană au periclitat imaginea „inocentă” a dezvoltatorului Android, compania Boston Dynamics continuă să arate progrese remarcabile cu robotul său de top, Atlas.

Dacă în versiunile sale timpurii, robotul Atlas apărea mai degrabă ca un umil șerpaș, cărând în spate un rucsac voluminos care de fapt îi găzduiau acumulatorii și „creierul” electronic, acum putem vorbi deja despre un atlet veritabil, capabil să facă acrobații, să sară peste obstacole, să dărâme sau să arunce cu obiecte.

Deși, în continuare este prea greu la partea de sus pentru se putea apleca peste obiecte, Atlas nu pare să aibă dificultăți cu rotirile în aer, păstrarea echilibrului sau săriturile peste obstacole, surclasând în anumite privințe chiar și celebrul Terminator din seria de filme cu același nume.

De această dată, inovația pare să fie o nouă versiune a palmelor rudimentare dezvoltate inițial pentru manevrarea de obiecte relativ mari (ex. cutii din carton sau lemn). Echipat cu senzori de presiune și un mecanism care poate doza cu acuratețe forța aplicată, Atlas poate prinde și arunca obiecte de tot felul, activitățile demonstrate semănând tot mai mult cu rutina unui muncitor dintr-un depozit de mărfuri.

Desigur, implicațiile unei asemenea agilități bat mult mai departe decât atât. Spre exemplu, „urmașii” robotului Atlas ar putea fi viitorii soldați de sacrificiu din dotarea Armatei Americane, gata de trimis în zone de conflict cu zero riscuri asupra personalului uman.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult