S-a inventat sistemul care te lasă să scrii cu puterea gândului

S-a inventat sistemul care te lasă să scrii cu puterea gândului

Un grup de cercetători de la Universitatea din Maastricht au creat primul sistem capabil să interpreteze în timp real gândurile utilizatorului, pentru a formula cuvinte şi propoziţii complete.

S-a inventat sistemul care te lasă să scrii cu puterea gândului

Invenţia este adresată în primul rând persoanelor cu dizabilităţi locomotorii grave, dar poate fi utilizată de oricine, aproape imediat, fără cursuri pregătitoare sau calibrare precisă a echipamentului folosit pentru monitorizare.

Printre posibilele aplicaţii pentru un astfel de sistem se numără şi stabilirea unui canal de comunicaţii pe termen scurt cu pacienţi aflaţi într-o stare aparent comatoasă, incapabili să răspundă la stimuli externi, dar totuşi conştienţi sau semi-conştienţi.

Cum funcţionează

Sistemul utilizează un scanner cu rezonanţă magnetică (MRI) pentru a analiza răspunsul hemodinamic al creierului – mişcarea sângelui în interiorul materiei cenuşii ce compune creierul. Aceste variaţii subtile sunt cauzate de imagini mentale care sunt asociate fiecărei litere a alfabetului, folosind algoritmi de analiză computerizată.

Odată ce sistemul a fost pus în funcţiune, utilizatorul poate compune cuvinte literă cu literă, gândind pur şi simplu literele constituente. În total, sistemul poate diferenţia între 27 de semnale distincte, interpretate cu ajutorul scannerului MRI şi asociate literelor alfabetului.

Sistemul care te lasă să scrii cu puterea gândului - mod de funcţionare

Potrivit documentului publicat de cercetători în cadrul jurnalului Current Biology la data de 28 iunie, sistemul a fost testat cu succes pe pacienţi.

Pentru calibrarea iniţială, participanţii au fost rugaţi să se uite la un set de litere afişate pe un ecran şi să se gândească la ceva anume pentru o perioadă scurtă de timp. După parcurgerea întregului alfabet, aceştia au căpătat abilitatea de a tasta în timp real, folosind nimic altceva decât propriile gânduri.

În forma actuală, decodarea literelor nu este la fel de rapidă ca tastarea clasică, cu ajutorul propriilor mâini. Pasul făcut este însă unul foarte important, marcând stabilirea primei căi de comunicaţie naturală între intelectul uman şi un sistem artificial. În timp, această descoperire are potenţialul de a schimba radical modul în care interacţionăm cu tehnologia, în toate formele sale.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult