Samsung vinde Firevase, o vază pentru flori care poate fi folosită pe post de extinctor

01.04.2019
Samsung vinde Firevase, o vază pentru flori care poate fi folosită pe post de extinctor

Probabil că după evenimentul neplăcut din urmă cu mai bine de doi ani, când cel mai sofisticat telefon al său, Galaxy Note7, a fost declarat un risc de incendiu Samsung a învăţat multe despre acest domeniu. O companie subsidiară Samsung, Cheil Worldwide, propune un nou „dispozitiv” pentru acasă, pe care să îl foloseşti atunci când trebuie să stingi un foc de urgenţă, iar extinctorul nu este la îndemână: Firevase, o vază pentru flori, care a fost proiectată într-un mod sofisticat.

Nu este o păcăleală de 1 aprilie. Firevase este un produs real pe care Samsung îl vinde în Coreea de Sud prin intermediul companiei Cheil. Aceasta a fost dezvoltată iniţial pentru o campanie de publicitate, care să promoveze utilizarea extinctoarelor în Coreea, după ce în 2017 a fost adoptată o lege care obligă fiecare gospodărie să aibă un astfel de dispozitiv la îndemână.

Se pare însă că mai puţin de 60% dintre locuinţe sunt echipate cu extinctoare, iar Samsung crede că o simplă vază pentru flori ar putea fi o alternativă elegantă pentru situaţii mai puţin complicate. Firevase nu este un simplu recipient pentru apă. Acesta are o deschizătură în care poate fi turnată apă pentru ţine florile în viaţă, însă o mare parte din volumul său este plin cu o substanţă care poate stinge focul.

Este vorba despre carbonat de potasiu, care scade temperatura oxigenului din jur atunci când intră în contact cu aerul, stingând astfel aproape instant focuri mai mici. Ideea este ca în cazul unui incendiu, să iei repede vaza de pe masă şi să o arunci spre foc, în speranţa că acesta se va stinge. Desigur, un extinctor este în continuare recomandat.

Campania iniţială de promovare a siguranţei în caz de incendiu a oferit celor interesaţi 100.000 de dispozitive Firevase şi dus la o creştere cu 8% a numărului de case echipate cu extinctoare. Acum, Samsung produce prin Cheil încă 200.000 de unităţi Firevase pentru a sărbători succesul campaniei.

Probabil că un Firevase putea fi de ajutor şi la sfârşitul anului 2016, când sute de utilizatori de Galaxy Note7 au raportat combustia spontană a noilor lor dispozitive high-end.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult