SETI a suspendat căutarea pentru viaţă extraterestră!

27.04.2011
SETI a suspendat căutarea pentru viaţă extraterestră!

Luna aprilie vine cu eşti proaste pentru fanii proiectului
SETI@home, după ce institutul
SETI
şi-a anunţat suspendarea activităţii din lipsă de
fonduri.

Principalul vinovat este chiar guvernul Statelor Unite, care a
omis să mai includă în bugetul şi aşa strâmtorat de criza
financiară fondurile necesare pentru operarea reţelei de
radiotelescoape utilizată pentru identificarea eventualelor semnale
radio emise de alte forme de viaţă inteligentă.

După aproape patru ani de activitate, proiectul SETI este
suspendat pe perioadă nedeterminată. În mod ironic, vestea a venit
la scurt timp după publicarea unei liste cu peste 1200 de
planete extrasolare
(exoplanete), descoperite cu ajutorul
telescopului spaţial Kepler. Multe dintre aceste
planete ar putea avea dimensiunile şi temperatura potrivită pentru
a permite apariţia vieţii, fiind astfel candidaţi ideali pentru
investigarea cu ajutorul radiotelescoapelor.

Finanţarea nu a fost niciodată garantată pentru proiectul
desfăşurat de SETI, însuşi ideea de căutare a formelor de viaţă
extraterestre fiind privită de guvernul american drept o risipă de
bani şi resurse. Suportul financiar a venit mai ales din donaţiile
primite din mediul privat, unul dintre susţinătorii principali al
acestui proiect fiind chiar Paul Allen, co-fondatorul Microsoft.
Paul Allen a avut o contribuţie importantă la strângerea fondurilor
necesare pentru construirea reţelei de radiotelescoape folosită de
proiectul SETI. Institutul SETI a mai primit suport din partea

National Science Foundation
şi universitatea UC
Berkeley
.

Resursele financiare diminuate nu aduc neapărat sfârşitul
proiectului SETI, reţeaua de radiotelescoape fiind doar trecută în
conservare până la găsirea unor noi surse de finanţare.

În prezent, costurile operaţionale sunt estimate la aproximativ
5 milioane de dolari, sumă care ar asigura
funcţionarea proiectului SETI pentru următorii doi
ani.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News