Cercetările aprofundate pentru îmbunătăţirea sistemelor automate de recunoaştere a feţei (utilizate de poliţie pentru detectarea infractorilor) au dat rezultate, şi încă unele revoluţionare. Aplauze pentru psihologii de la Glasgow University. Conform acestora (probabil doar ei şi unii filosofi mai cred în perfecţiune), precizia de recunoaştere a feţelor a crescut de la 54% la 100%.
Astfel, sistemul îţi poate modela faţa după ce analizează mai multe fotografii, indiferent de condiţiile de iluminare şi indiferent de unghiul din care a fost făcută poza (excepţie fac imaginile în care stai cu spatele, dar şi aici există diverse interpretări). Mai mult, vei fi recunoscut după o poză mai veche, de când erai copil sau din vremurile când adoptai look-uri dintre cele mai ciudate.
O mică demonstraţie vezi în imaginea de mai jos. John Travolta este un individ pe care l-ar recunoaşte oricine, însă iată cum algoritmul reuşeşte să îl modeleze dintr-o mulţime de fotografii, realizate în diverse perioade. Aşadar, dacă intenţionezi „să treci de partea întunecată a Forţei”, ai grijă ca nu cumva să laşi urme pe Internet sau oriunde altundeva căci vei fi o pradă uşoară pentru poliţişti.