Chiar dacă accesul la hard disk-uri tot mai încăpătoare şi dispozitive USB flash ieftine au redus aproape la zero interesul utilizatorilor pentru folosirea soluţiilor de stocare bazate pe discuri optice, Sony şi Panasonic încă sunt de părere că acestea au un viitor. Dovada este parteneriatul anunţat pentru realizarea unei noi generaţii de discuri optice, capabile să ofere o capacitate de stocare net superioară celor actuale.
Dacă în trecut cele două companii au preferat să lanseze discuri optice cu format de stocare proprietar, incompatibile între ele şi cu dispozitivele de citire care nu suportă formatul respectiv, de data acestea cei doi giganţi par să fi învăţat din greşeli. Bazate pe un format de stocare comun, noile discuri optice vor fi adresate îndeosebi mediului profesional, dar ar putea fi utile şi pentru utilizatori obişnuit care vor să realizeze copii de siguranţă transferând volume mari de date pe un număr cât mai redus de medii optice.
Noul standard prevede o capacitate de stocare minimă de 300GB, care ar trebui să fie atinsă cu un singur disc optic.
Poate cel mai important detaliu, preţul de achiziţie al noilor discuri nu este cunoscut. Însă judecând după preţul hard disk-urior mecanice raportat la capacitatea de stocare, ce în funcţie de model poate coborâ sub pragul de 5 cenţi/GB, un disc optic a cărui capacitate atinge 300GB ar trebui să aibă un preţ apropiat sumei de 15 dolari pentru a fi competitiv în faţa soluţiilor de stocare deja existente. În practică, costurile de fabricaţie ridicate ar putea împinge preţul de vânzare semnificativ peste acest nivel, reducând şansele de succes ale noului format pentru discuri optice.