Star Trek în lumea reală – 8 gadgeturi devenite realitate

12.09.2011
Star Trek în lumea reală – 8 gadgeturi devenite realitate

A fost Star Trek un film vizionar, care a prevăzut apariţia unor gadgeturi foarte populare în zilele noastre, cu până la 45 de ani înainte de a fi inventate? Sau poate doar o sursă de inspiraţie pentru fanii înrăiţi ai genului, ajunşi între timp adulţi cu educaţia şi determinarea necesară pentru a transpune în realitate ceea ce creatorii serialului visau cu ochii deschişi.

Star Trek

După 11 filme de lung metraj şi şase seriale din seria Star Trek, realitatea zilelor noastre a dovedit că multe din invenţiile plasate de creatorii serialului abia în secolul 23 sunt nu doar existente acum, ci chiar mai sofisticate şi mai spectaculoase decât au fost prezentate iniţial.

Chiar dacă încă mai avem de lucru până vom crea primul sistem funcţional de teleportare, câteva din invenţiile prezentate în Star Trek sunt deja realitate. Iată câteva dintre ele:

Telefonul cu clapetă

Încă din primele episoade, fanii Star Trek au privit cu uimire cum eroii serialului, plecaţi misiuni de explorare pe diverse planete, foloseau un dispozitiv suficient de mic pentru încăpea în palma unei mâini, dar care permitea comunicaţii wireless în timp real cu echipajul navei Enterprise, aflată pe orbita planetei. Micile gadgeturi cu clapetă au fost prezentate în vremuri când televizoarele cu lămpi erau încă de actualitate iar aşa numitele staţii Walkie-Talkie aveau forma unui rucsac de 30Kg.

Motorila StarTAC

Primul Communicator a văzut lumina zilei în anul 1996, când Motorola a lansat primul telefon mobil cu clapetă, modelul StarTAC.

Tableta iPad

Întrezărite pentru prima dată în serialul anilor `80, Star Trek: The Next Generation, dispozitivele numite atunci PADD (personal access display device) prezintă toate atributele unei tablete din zilele noastre. Au formatul unui caiet sau revistă, sunt suficient de uşoare pentru a fi ţinute cu o singură mână, iar în loc de butoane şi tot felul de reglaje pun la dispoziţie un singur ecran interactiv, pe care membrii echipajului îl privesc şi chiar ating cu degetele pentru obţine diverse informaţii.

Ca o ironie, conceperea primului dispozitiv ce se aseamănă cu o tabletă din zilele noastre a fost impulsionată de austeritatea unui buget de producţie prea sărac şi nu de gândirea vizionară a unuia dintre scenarişti. Deşi au fost prezentate drept gadgeturi extrem de sofisticate, PADD-urile din Star Trek erau de fapt simple bucăţi din carton vopsit, alese pentru că erau mai ieftin de confecţionat decât orice altceva.

Casca Bluetooth

Casca bluetooth

Prezentat sub forma unui aparat auditiv supradimensionat, purtat în permanenţă de ofiţerul de comunicaţii Uhura, prima casă fără fir a servit drept inspiraţie pentru căştile bluetooth din zilele noastre, foarte practice pentru cei care obişnuiesc să comunice folosind telefonul mobil în timp ce conduc autoturismul personal.

Tricorderul

Tricorderul din Star Trek a fost o creaţie atât de spectaculoasă şi utilă, încât dispozitivul pur şi simplu trebuia recreat şi în lumea reală.

Prezentat în film drept un dispozitiv portabil, echipat cu un mic ecran şi foarte multe butoane şi reglaje, tricorderul era folosit în misiuni de echipajul navei Enterprise pentru a obţine şi a analiza diverse informaţii despre mediul înconjurător.

Provocarea a fost acceptată de o companie numită Vital Technologies, care a creat în anul 1996 prima replică funcţională unui tricorder, numit TR-107 Mark 1. La fel ca şi versiunea fictivă, dispozitivul conţinea un termometru, barometru, senzor pentru lumină ambientală şi permitea măsurarea câmpului electromagnetic din imediata vecinătate. Aparent, compania a vândut nu mai puţin de 10.000 exemplare înainte de a da faliment.

Cele mai recente eforturi pentru crearea unui dispozitiv medical, capabil să imite funcţionalitatea unui tricorder, aparţin fundaţiei X-Prize, o organizaţie care a pus la bătaie un premiu de 10 milioane de dolari pentru cei care vor răspunde provocării.

Dispozitivele USB Flash şi floppy disk

Creatorii Star Trek au fost primii care au imaginat o lume în care mediile de stocare portabile, nu mai mari decât o brichetă, vor putea fi utilizate în combinaţie cu tot felul de dispozitive pentru transfera volume uriaşe de informaţii.

Dacă în primele episoade Star Trek acestea aveau forma unor bucăţi din plastic colorat, cu un aspect asemănător floppy disk-urilor apărute în anii `80 şi `90, serialul Star Trek: The Next Generation a trecut la un format mult mai apropiat dispozitivelor USB Flash de acum, prezentat sub forma unor chip-uri de memorie capabile să înmagazineze zeci de GB de informaţii.

Sistemele de comandă vocală

Una din trăsăturile definitorii pentru nava stelară Enterprise, era faptul că absolut orice sistem de la bord putea fi controlat prin comandă vocală, rostind pur şi simplu cerinţele dorite, interpretate apoi fără greşeală de un sistem de calcul foarte sofisticat.

Chiar dacă încă nu avem parte de flexibilitatea demonstrată în film, multe din gadgeturile moderne pot fi controlate prin comandă vocală. În această categorie intră majoritatea dispozitivelor smartphone, unele accesorii integrate în autoturisme, alături de numeroase aplicaţii software şi sisteme de operare moderne, printre care şi Windows 7.

Sistemul de poziţionare globală, GPS

Binecunoscut fanilor Star Trek, este faptul că cei aflaţi la bordul navei Enterprise puteau localiza uşurinţă membrii echipajului aflaţi în misiuni de explorare, oricât de izolată sau inaccesibilă ar fi fost locaţia acestora.

În anul 1995 şi la 30 de ani după prezentarea primului concept în serialul Star Trek, guvernul Statelor Unite a declarat funcţional primul sistem de poziţionare globală (GPS). Proiectul în valoare de mai multe miliarde de dolari a presupus crearea unei reţele compuse din nu mai puţin de 27 sateliţi artificiali, poziţionaţi în diverse locaţii de pe orbita pământului.

Patul medical pentru diagnostic

Star Trek

Faimosul doctor Dr. McCoy, cunoscut încă din primele episoade ale serialului Star Trek, nu avea nevoie de un întreg spital plin cu echipamente voluminoase pentru a evalua starea de sănătate a pacienţilor. Toate aceste sarcini erau îndeplinite de un singur dispozitiv cu forma unui pat, utilat cu tot felul de echipamente de diagnostic.

Provocarea creării primului pat de diagnostic a fost acceptată de un om de ştiinţă, care a pus bazele primelor concepte lucrând în cadrului unui proiect numit „first step„.

Spock

Deşi nu toate gadgeturile prezentate Star Trek sunt originale, fiind întâlnite într-o formă sau alta şi în alte creaţii SF, serialele şi filmele din seria Star Trek au reuşit să stârnească imaginaţia unor generaţii întregi, servind totodată drept sursă de inspiraţie pentru multe din gadgeturile devenite acum banale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News