Ştim ce vei decide cu 7 secunde înaintea ta!

"Eşti impotent mintal. Tu ai impresia că acum te-ai decis să citeşti acest articol? Fals, creierul tău a făcut-o cu mult înainte ca tu să-ţi dai seama." Cel puţin aşa spun cercetătorii şi gadgeturile lor complicate.

Într-un studiu publicat luna trecută în revista Nature Neuroscience – aflată în topul mondial al publicaţiilor de ştiinţă – se arată că, utilizând un sistem de scanare al creierului cercetătorii au putut să prevadă deciziile subiecţilor cu şapte secunde înainte ca aceştia să fie conştienţi de ceea ce urmează să decidă.

Cum s-a desfăşurat studiul? Simplu: participanţilor li s-a cerut să apese un buton cum vor ei, ba cu mîna dreaptă, ba cu cea stîngă. Evident, această procedură s-ar putea dovedi mai puţin relevantă pentru studiererea comportamentului cerebral cînd participanţii trebuie să elaboreze decizii mai complicate, mai ales că în acest caz ar fi implicate mai multe porţiuni ale creierului.

Cu toate acestea, rezultatele banalului studiu ridică mari semne de întrebare cu privire la natura "EU"-ului şi autonomia noastră în gîndire: cît de liberă este voinţa proprie ori, conceptul de alegere conştientă reprezintă de fapt doar o iluzie?

"Deciziile pe care le iei sunt pregătite din timp de activitatea cerebrală. Pînă în momentul în care conştientizezi ce faci, marea parte a muncii a fost deja efectuată de creier" – explică John-Dylan Haynes, coautor al studiului, cercetător în domeniul neurologiei la Max Planck Institute.

Ceea ce a făcut Haynes, a fost să reediteze un experiment mai vechi al lui Benjamin Libet (psiholog, ex-cercetător în cadrul Universităţii din California, SUA), care a demonstrat că o porţiune din creier implicată în coordinarea activităţilor motorii reacţionează cu o secundă înainte ca subiecţii să apese pe buton. Studii ulterioare au susţinut teoria lui Libet cum că activitatea subconştientă precede şi determină alegerea conştientă. Totuşi, nici Benjamin Libet, nici susţinătorii lui, n-au reuşit să demonstreze că între apariţia deciziei şi punerea acesteia în practică trece un timp atît de semnificativ – circa şapte secunde – după cum arată studiul lui Haynes.

În cele şapte secunde scurse înainte ca subiecţii experimentului Haynes să aleagă după capul lor între a apăsa butonul cu mîna draptă sau stîngă, activitatea cerebrală a acestora s-a accentuat pe o porţiune specifică a cortexului (frontpolar cortex) – asociată cu planificarea elaborată a unei acţiuni. Imediat după aceea, activitatea cerebrală s-a mutat pe cortexul parietal, o regiune care face legătura între gândire şi executarea acesteia. Echipa lui Haynes a monitorizat aceste modificări neurologice cu un echipament de tip MRI (Magnetic Resonance Imaging). Echipamentul de imagistică medicală prin intermediul rezonanţei magnetice e utilizat pentru a obţine imagini detaliate ale diferitelor părţi ale corpului, din orice unghi, în urma generării unui cîmp magnetic extrem de puternic.

Cu ajutorul detaliilor monitorizării, cercetătorii au putut prezice cu mare exactitate dacă subiecţii urmează să apese butonul cu mîna dreaptă sau stângă, alegere care, pentru subiecţi, părea a fi urmarea unei acţiuni conştiente şi imediate.

Concluzia aparentă a studiului ar fi aceea că nu suntem cu adevărat proprii noştri stăpîni cînd vine vorba despre ceea ce gîndim. Totuşi, acest studiu nu poate infirma existenţa voinţei proprii, deoarece experimentul efectuat de echipa lui Haynes nu reflectă dinamica mentală în cazul deciziilor mai complicate (altele decît a te hotărî cu ce mînă apeşi un amărît de buton).

"Deciziile de viaţă, gen ‘voi cumpăra această casă sau cealaltă, o să mă angajez aici sau în altă parte’ nu sunt decizii pe care cercetătorii să le poată studia foarte bine cu ajutorul scanerelor cerebrale" – recunoaşte John-Dylan Haynes.

Pe de altă parte, au existat şi predicţii eronate. Motiv pentru care, cercetătorii au considerat că este posibil ca voinţa proprie să intervină în ultimul moment, permiţându-i individului să schimbe o decizie subconştientă nedorită.

"Nu putem nega faptul că există voinţa liberă care poate apărea ulterior (deciziei subconştiente – nr.)", precizează Haynes, care dealtfel intenţionează să studieze şi acest fenomen deşi nu crede că ar fi plauzibil. Şi, în niciun caz "nu se pune problema că ai fi un robot. Activitatea ta cerebrală este acea substanţă fiziologică în care operează personalitatea, dorinţele şi aspiraţiile tale", continuă cercetătorul.

Tot despre voinţa proprie – sau liberă, un alt neurocercetător, Mark Hallett de la National Institute of Health (SUA) consideră că "există oameni nemulţumiţi, dispuşi să nege existenţa voinţei proprii, dar aceasta este o concepţie greşită ce-şi are are originea în lipsa încrederii în sine". Ca să-şi impună punctul de vedere, Hallet face analogie cu teoria comform căreia mintea ar fi separată de trup, "iar eu nu consider că cineva chiar crede cu adevărat aşa ceva". "Un alt mod de a judeca problema este că gîndirea conştientă se ocupă doar de anumite lucruri pe care creierul le face (adică în anumite acţiuni de gîndire nu intervine aşa-numita voinţă proprie – nr.)". Aşadar, Mark Hallett se îndoieşte de faptul că voinţa proprie ar exista ca forţă independentă, separată de mecanismul cerebral.