Adepţii teoriei conspiraţiei cred că pe Marte se găsesc multe secrete despre care NASA şi alte organizaţii ştiu, dar nu doresc să vorbească despre ele. De-a lungul timpului au fost realizate mai multe imagini la suprafaţa Planetei Roşii care au alimentat aceste teorii. Cei de la canalul The Richest de pe YouTube au realizat un top 10 cu astfel de imagini.
Deşi acestea sunt, probabil, majoritatea doar iluzii optice sau forme care seamănă cu anumite obiecte, lista este una interesantă, datorită controverselor stârnite de aceste imagini. Iată ce include top 5:
1. Faţa. Sonda Viking 1 a surprins în 1967 la suprafaţa planetei ceea ce pare a fi o faţă. Au fost voci care au susţinut că este vorba de scheletul unui extraterestru de mari dimensiuni sau de un monument al unei civilizaţii dispărute. Imagini de rezoluţie înaltă făcute în aceeaşi zonă în 2011 au demontat aceste ipoteze.
2. Piramida de pe Marte. Sunt persoane care cred că marile piramide de pe platoul Giza din Egipt au fost construite de extratereştri. O astfel de structură a fost observată şi într-o imagine de pe Marte, fapt care a alimentat aceste teorii. Potrivit experţilor NASA, „piramida” este doar o piatră cu o înălţime de 10 cm, care a fost scoasă din context.
3. Statuia antică. Într-o altă imagine, vânătorii de extratereştri au descoperit o altă structură care semănă cu faţa unei statui. Cercetătorii spun că „monumentul” este doar un rod al imaginaţiei umane şi al umbrelor.
4. Bustul. Roverul Spirit al NASA a trimis pe Terra mai multe imagini, iar într-una apare ceea ce pare a fi un bust.
Şi o imagine din alt unghi cu obiectul numit şi „Capul lui Obama”:
5. Nava spaţială. Văzută într-o poză făcută de roverul Curiosity în 2015, „nava” apare pe marginea unei ridicături de pământ. NASA susţine că este doar o piatră.
Pentru restul listei vizitaţi The Richest pe YouTube.