Turismul digital 3D

24.09.2007
Turismul digital 3D

In curand vei putea ajunge intr-o clipa in Los Angeles, sa vizitezi hotelurile si plajele insorite. Vei intra intr-un magazin si vei cumpara dupa pofta inimii, si toate astea din fata computerului, fara sa dai bani pe bilete de avion sau sa stai la coada pentru viza. Cum? Creatorii site-ului Everyscapes promit sa creeze o versiune virtuala a lumii reale.

www.everyscape.com

Pe site-ul www.everyscape.com vei vedea sus o interfata video pe care se deruleaza diverse imagini ale unei locatii alese de tine. De pilda, pentru inceput ti se propune un tur minutios al vestitei piete Union Square din San Francisco. „Lipind" foarte multe imagini panoramice, creatorii dau senzatia ca te plimbi pur si simplu pe strazile americane, sunt augmentate cu tot felul de indicatii aplicate digital pe poze si accesabile cu mausul. Poti alege sa faci turul automat, iar site-ul te plimba ca un ghid profesionist, sau hoinaresti de unul singur.

Daca vrei sa te invarti cu 360 de grade tii apasat butonul din stanga al mausului si il rotesti. Miscarea e aproape naturala, ca si cum ai fi acolo. Singurul lucru care intrerupe reveria e faptul ca niciun element din poza nu se misca. In stanga interfetei e o fereastra cu aplicatia Google Maps, sincronizata cu aceasta, ca sa te orientezi mult mai usor in spatiu, un fel de GPS.

Fondatorul Everyscapes, Mok Oh, nu e la prima tentativa de genul asta. Anul trecut a lansat un alt site similar, pe nume SuperTour Travel (http://travel.supertour.com). Aici esti invitat la un tur aproape complet al Miami Beach, Florida. Interfata grafica e aproximativ identica, pentru ca a fost realizata cu acelasi soft creat de Oh, pe nume Mok3.

Aplicatia a fost initial realizata pentru a reproduce medii interactive pentru jocurile video, dar preluate din realitate. Seful companiei spera sa scoata niste bani din „cartografierea" la cerere a magazinelor si sediilor de companii. CEO-ul Jim Schoonmaker se asteapta ca patronii magazinelor sa inteleaga importanta imersiunii virtuale a clientilor in spatiile lor, pentru a le promova brandul si imaginea.

"Acolo au investit ei bani. Asta trebuie sa arate clientilor", spune Jim. In viitor, Jim spera sa adauge si alte functii in interfata, de pilda posibilitatea de a cumpara online dintr-un magazin dupa ce ai intrat virtual in acesta. Site-ul va fi lansat in aceasta toamna si te va purta deocamdata prin trei orase americane: San Francisco, Boston si New York.

Creatorii mai au in plan includerea unor avataruri controlate de utilizatori (ca in jocurile video sau lumea virtuala Second Life) si adaptarea aplicatiei pentru telefoanele mobile. Daca reusesc sa incorporeze si o functie de comunicare online intre vizitatorii site-ului, vom putea spune ca avem de-a face cu inceputul Metaversului.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News