Ubuntu 8.04 LTS: un fel de Vista gratuit

Ultima versiune, Ubuntu 8.04 LTS – cum se prezintă (review).

Instalarea şi detectarea automată a driverelor. După ce am descărcat Ubuntu 8.04 LTS (într-o oră pe conexiunea mea mai slabă la net), l-am inscripţionat pe un CD. Am restartat laptop-ul, cu CD-ul înauntru. Evident, ca în cazul instalării unui Windows trebuie să bootezi de pe CD (de obicei apeşi tasta F12 la pornirea computerului sau intri în BIOS pentru a seta CD/DVD-ROM-ul ca "first boot device"). Spre deosebire de versiunile anterioare, acum eşti întrebat în ce limbă vrei să apară meniul de boot al CD-ului cu Ubuntu 8.04 (evident, avem şi româna), iar acest meniu s-a schimbat puţin; opţiunile sunt următoarele: încarcă Ubuntu fără a afecta computerul (sistemul de operare rulează direct de pe CD, doar că nu se salvează nicio setare după terminarea sesiunii), instalează Ubuntu, testează CD-ul pentru erori etc.

La versiunile anterioare prima şi a doua opţiune erau închegate, în sensul că după încărcarea sistemului de operare direct de pe CD, puteai face şi instalarea – fapt nu tocmai bun, deoarece memoria RAM era "stoarsă" la greu şi te puteai trezi cu blocarea calculatorului în timpul eventualei instalări. Eu am ales să testez prima dată CD-ul, ca să fiu sigur că nu are erori de inscripţionare – durata, 5 minute. Apoi, am purces la instalare; durata acesteia variază de la 15 la 40 de minute, în funcţie de experienţa ta şi caracteristicile computerului.

Paşii de urmat sunt şapte, dar cu o singură excepţie, banali: selectarea limbii, a oraşului, a layout-ului preferat pentru tastatură, partiţionarea hard disk-ului (aceasta fiind partea mai complicată/periculoasă pentru un începător), introducerea numelui şi a parolei, opţional – importarea unor date de pe Windows (dacă-l ai instalat) şi în final să bifezi că totul e ok şi se poate începe instalarea propriuzisă. Legat de partiţionare, Ubuntu are nevoie de o partiţie pentru sistemul de operare (peste 2GB) şi una pe care o utilizează pe post de memorie RAM virtuală, partiţie numită SWAP (512MB – 1GB sunt deajuns). La pasul cu partiţionarea ai opţiuni de partiţionare manuală (pentru experţi) sau automată – adică installer-ul taie din felia Window-ului ca să dea spaţiu pe hard disk lui Ubuntu. Mare atenţie pentru începători la acest capitol ca să nu pierdeţi tot ce aveţi pe hard dintr-o neatenţie ori lipsă de documentare (citiţi documentaţie mai întîi, de pe situl ubuntu).

Nou şi remarcabil! Poţi insta Ubuntu şi mai simplu, din Windows. Dacă nu te pricepi deloc, introduci CD-ul în timp ce rulezi Windows şi îţi apare o fereastră ce te invită să instalezi Ubuntu pe un spaţiu liber de pe hard disk, fără să afecteze funcţionarea Windows-ului. Nu am încercat această abordare, dar potrivit unui articol-review de pe eWeek.com, metoda funcţionează, fără afectarea sensibilă a performanţelor de rulare a sistemului de operare Ubuntu 8.04.

After install. Scoţi CD-ul, îl pui la păstrare. Porneşti computer-ul şi te întîmpină un meniu de boot din care alegi sistemul de operare pe care vrei să intri (dacă ai mai multe), în cazul meu Windows XP şi Ubuntu 8.04. Intru pe Ubuntu. Spre deosebire de versiunile anterioare, Ubuntu 8.04 se încarcă neobişnuit de repede, în 10 – 15 secunde, acesta fiind real motiv de bucurie; înainte aşteptam 1 minut, cel puţin pe acest laptop. Apropo, v-am spus că nu trebuie să stau două ore pe instalat de drivere sau că n-ar trebui, spre deosebire de Windows? Să vedem dacă e aşa: sunet am, reţea prin cablu este, imagine am la rezoluţia corectă a ecranului de pe laptop (1.280×800) – la versiunile anterioare trebuia să instalez modul intel915-resolution pentru corectarea rezoluţiei, modulele integrate Bluetooth şi Wi-Fi (de la Intel) funcţionează; în bara de sus, în dreapta apare iconiţa bateriei, semn că sistemul de operare e "conştient" că am laptop, nu desktop. 

Detectarea webcam-urilor n-ar trebui să fie problematică, nu folosesc aşa ceva, dar din experienşa anterioară, mai toate modelele sunt recunoscute de Ubuntu. Problemele asupra cărora n-am avut timp să insist sunt: nu a fost detectat adaptorul Wi-Fi extern pe USB EDINET EW7318USG pe care-l folosesc cînd vreau să "prind" hotspot-uri mai îndepărtate (pe versiunea anterioară Ubuntu 7.10 mergea din start, fără să instalez driver), iar monitorul meu extern LG de 19 inci nu merge – cu el am nişte probleme şi pe Windows şi probabil totul se leagă de faptul că pe notebook am ieşire video DVI, nu clasică VGA de care dispune monitorul. Durata bateriei: mai bună pe Ubuntu decît pe Windows Vista (pe baza experienţei anterioare, momentan nu am Vista pe laptop), ceva mai mică decît pe XP; totuşi, trebuie să bagi de seamă că spre deosebire de Windows XP şi similar cu Vista, Ubuntu 8.04 vine cu efecte grafice deosebite preactivate ce mai consumă niţel din baterie. Apropo de efectele gen Vista, pentru Ubuntu nu-i necesar să ai neapărat cine ştie ce placă video, plus că nu îngreunează sensibil viteza de lucru; pot fi dezactivate de la meniul "Preferinţe" (System / Preferences / Apearance / Effects – în stînga, pe bara de sus).

Programele preinstalate, filme, muzică, YouTube şi Mess…

Să folosim Ubuntu. Ce putem face cu el? Intrăm în meniul “Aplicaţii”, accesibil din bara superioară în stînga. Avem acolo cîteva submeniuri, de fapt categorii de programe; în Ubuntu, aplicaţiile nu se află toate la gramadă ca pe Windows. Vrei dicţionar (englez ce-i drept), calculator, bloc notes sau utilitar pentru realizarea de screenshot-uri, apelezi la prima categorie, “Accesorii”. La “Birou” găsim calendar, email şi editoarele similare Microsoft Word, Excell şi PowerPoint din cea mai nouă versiune 2.4 (lansată recent) a suitei OpenOffice. Legat de partea office/grafică, Ubuntu 8.04 dispune de un număr de fonturi impresionant faţă de versiunile anterioare. La “Grafică” ne întîmpină F-Spot – viewer, manager şi editor de poze, o aplicaţie pentru scanere, un Paint îmbunătăţit şi Gimp în ultima sa versiune, vizibil mai deşteaptă şi mai complexă. Gimp de altfel, este un Adobe Photoshop care nu costă 2.000 de dolari, ci e foarte gratis. “Jocuri” sunt peste 15, d’alea banale şi nemuritoare.

Categoria “Internet” include Evolution (client e-mail), ultima versiune a Pidgin – multimessenger, un downloader pentru torrente, iar ca browser web Firefox 3 beta 5. Includerea acestui beta ar putea da nişte semne de îndoială privind seriozitatea Ubuntu 8.04, însă versiunea 3 consumă mai puţină memorie decît versiunea stabilă 2, e mult mai deşteaptă, mai rapidă şi a ajuns la un grad ridicat de maturitate (stabilitate, număr restrîns de bug-uri ş.a.m.d.). Categoria “Muzică şi filme” vine cu “Brasero” pentru inscripţionarea CD/DVD-urilor (Nero, pe înţelesul unora), utilitare pentru înregistrarea sunetului de pe microfon sau line-in şi de conversie a CD-urilor Audio în formate digitale comprimate, player de filme şi Rhythmbox – un player audio complex (cei care preferă Winamp, pot instala echivalentul Audacious).

Probleme legate de redarea filmelor, melodiilor: MP3, MPEG, flash, Real, QuickTime sunt considerate formate proprietare şi de aceea nu merg din start. Dar e simplu. Dai clic pe un MP3 şi îţi va apărea o fereastră în care ţi se solicită acordul de a descărca codecul necesar pe răspunderea ta. La fel se întîmplă cu filmele ori cînd intri prima data pe YouTube şi nu poţi vedea un clip video flash. Ca să se poată instala codecurile şi plugin-urile necesare trebuie să fii conectat la net.
Pentru a instala alte aplicaţii, nu trebuie neapărat să pierzi vremea pe Google. Intri în meniul Sistem, clic pe Administrare, apoi pe “Administratorul de pachete Synaptic”. Interfaţa acestui program e simplă şi intuitivă, te prinzi instant de modul de utilizare.

În concluzie, chiar şi fără să mai cauţi şi instalezi software suplimentare Ubuntu 8.04 LTS se prezintă ca un sistem de operare perfect utilizabil imediat după instalarea sa, măcar pe partea de office, editare grafică şi internet. Este mai stabil din cele observate de mine în cele cîteva zile de cînd îl folosesc, mai stabil decît versiunile anterioare. A te conecta la reţele Wi-Fi este o nimica toată (un clic, eventual să bagi o parolă). Mici/mari neajunsuri, cum ar fi lipsa driverelor pentru unele TV tunere ori suportul restrîns pentru conexiunea video DVI încă are comparativ cu Windows – să nu uităm că majoritatea producătorilor de accesorii hardware sprijină doar sistemul de operare de la Microsoft din punct de vedere al driverelor.

P.S.: laptop-ul pe care am efectuat testarea este de generaţie 2006-2007, un Fujitsu Siemens Amilo Pro V3205. Dispune de procesor Intel Core Duo de consum redus, la 1,2 GHz, ecran 16:9 cu rezoluţia de 1.280×800 de pixeli, 512MB memorie RAM, 80GB hard disk, Bluetooth, Wi-Fi, USB 2.0, Firewire şi port DVI pentru conectarea la monitoare externe.