Un bărbat care susţine că i-a explodat smartphone-ul în mână cere daune de 10.000 de lire de la producător

05.09.2017
Un bărbat care susţine că i-a explodat smartphone-ul în mână cere daune de 10.000 de lire de la producător

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Marea Britanie, care susţine că i-a explodat smartphone-ul Xperia Z2 în mână, cere daune în valoare de 10.000 de lire sterline de la Sony.

 

Tom Collins a declarat că folosea aplicaţia Facebook Messenger atunci când dispozitivul a luat foc şi i-a ars toate cele cinci degete de la mâna dreaptă. Bărbatul susţine că a avut nevoie de o perioadă de recuperare de trei luni şi că din cauza accidentului şi-a pierdut locul de muncă temporar pe care îl avea.

 

Reprezentanţii Sony susţin că organizaţia nu are nicio vină. Incidentul s-a petrecut pe 24 mai în timpul unei conversaţii pe care Collins o avea cu partenera lui. Smartphone-ul s-a încălzit puternic, iar la un moment dat din el a ieşit o flacără similară cu cele care ies din motoarele rachetelor, potrivit bărbatului. El a adăugat că a stins focul cu sticla de apă pe care o avea lângă pat. 

Modelul Sony Xperia Z2 a fost lansat în aprilie 2014. Terminalul dispune de rezistenţă la apă şi praf şi include baterie de 3.200 mAh.  

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult