Un cuplu povestește cum a făcut sex de mai multe ori în taxiuri autonome

14.08.2023
Un cuplu povestește cum a făcut sex de mai multe ori în taxiuri autonome

Odată cu apariția taxiurilor autonome, care nu necesită un șofer la bord pentru a duce clienții la destinații, apar și noi forme de exhibiționism. Un cuplu din San Francisco a povestit pentru publicația San Francisco Standard cum au avut relații sexuale în taxiuri autonomie ale companiei Cruise, de mai multe ori, iar până acum nu au fost pedepsiți în niciun fel de operatorul mașinilor sau de poliție.

În lipsa unui șofer, clienții taxiurilor autonome prind mai mult curaj

„Megan” și „Alex”, de 20, respectiv 30 de ani (numele au fost schimbate pentru a le proteja identitatea), au povestit cum au comandat mașini autonome prin intermediul aplicației Cruise în San Francisco, doar pentru a se plimba prin oraș și de a face sex la bordul acestora. În ciuda faptului că toate cursele sunt monitorizate video, se pare că reprezentanții companiei Cruise nu au reușit să îi „prindă” și astfel să îi pedepsească în vreun fel.

Cei doi povestesc cum oameni din alte mașini din trafic au observat ce făceau și păreau să nu fie deranjați de asta, în timp ce altă dată, în timpul unei curse „fierbinți”, toate geamurile mașinii s-au aburit. Într-o mașină normală, aburirea parbrizului și celorlalte geamuri nu ar permite continuarea drumului, însă într-o mașină autonomă, care se bazează exclusiv pe camere și senzori LiDAR de la exterior pentru navigație, aceasta nu a fost o problemă.

„Am intrat și am început să ne sărutăm imediat”, a declarat Megan pentru SF Standard. „Un lucru a dus la altul, iar el s-a asigurat că am fost „îngrijită”, dacă vreți. … Am fost ca, ‘Nu am chiloți pe mine și sunt gata o facem în acest kimono’.”

„Adică, nu există nimeni care să-ți spună ‘Nu poți face asta'”, a completat Alex. „Ajunge la punctul în care te simți din ce în ce mai confortabil și, dacă ești cu cineva, precum un partener mai serios, se poate ajunge la alte activități.”

Ideea de activități sexuale în mașini autonome nu este tocmai nouă. În 2018 a fost realizat primul film pentru adulți la bordul unei mașini Tesla Model S echipată cu o prima versiune de Autopilot, sistemul de condus asistat care funcționa la acel moment doar pe autostradă.

Desigur, companiile Cruise și Waymo, care operează taxiuri autonome în San Francisco, nu sunt de acord cu acest comportament și spun că vor pedepsi clienții dacă vor fi „prinși”. Pedepsele ar putea varia de la „amenzi” sub forma de suprataxe pentru curse în cazul în care clienții murdăresc mașina, la blocarea accesului la servicii temporar sau permanent. De asemenea, ar putea exista amenzi sau alte pedepse din partea poliției, dacă reprezentanții companiilor vor raporta astfel de incidente către autorități.

Puteți citi întregul articol pe San Francisco Standard.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult