Un fost om de serviciu de la o şcoală din SUA a fost condamnat la 5 ani de închisoare după ce a înregistrat pe ascuns, cu smartphone-ul, adolescente în vestiarul acestora. Pe telefonul lui Ryan Thompson, în vârstă de 28 de ani, au fost descoperite patru astfel de clipuri video. În niciunul dintre acestea fetele nu erau dezbrăcate complet.
Thompson le-a filmat pe eleve din spatele unuei uşi de serviciu din vestiar. Bărbatul a fost prins după ce una dintre fete l-a zărit şi a alertat apoi conducerea şcolii, fără ca bărbatul să ştie că a fost observat.
Thompson nu avea cazier, dar după o evaluare psiho-sexuală, care a indicat că sunt şanse mari să recidiveze, judecătorul a decis să-i dea pedeapsa maximă pentru o astfel de infracţiune.
Aceste cazuri nu sunt, din păcate, rare. Ashley Yates, un profesor în vârstă de 45 de ani din Bristol, a fost arestat după ce a montat în toaleta şcolii la care lucra un stilou cu cameră, cu care filma femeile şi elevele.