Vedere de Superman, folosind primele lentile de contact cu funcţie Zoom

02.07.2013
Vedere de Superman, folosind primele lentile de contact cu funcţie Zoom

Rezultat al muncii depusă de o echipă internaţională de cercetători, acestea sunt primele lentile de contact cu funcţie de amplificare, capabile să apropie pe până la trei ori obiectele aflate în plan îndepărtat, oferind purtătorului vedere telescopică.

Vedere de Superman, folosind primele lentile de contact cu funcţie Zoom

Din punct de vedere al construcţiei, noile lentile de contact prezintă două porţiuni distincte. Centrul lentilei este fără factor de amplificare şi permite luminii să treacă în mod direct, oferind purtătorului vedere normală. Marginea exterioară acţionează însă asemenea unui telescop, apropiind de 2.8 ori obiectele observate. Rezultatul este similar folosirii unui obiectiv cu distanţă focală 100 mm, montat pe un aparat foto DSLR.

Comparate cu un binoclu clasic, ce poate atinge chiar şi 15x factor de amplificare, noile lentile de contact ar putea să nu pară chiar atât de impresionante. Însă raportate la dimensiunea unui binoclu sau obiectiv pentru camere foto, lentilele cu o grosime de numai 1.17 mm sunt o reuşită remarcabilă, fiind suficient de subţiri pentru a fi purtate confortabil pe ochi.

lentilele cu o grosime de numai 1.17 mm pot apropia de până la 2.8 ori obiectele aflate în plan îndepărtat

Spre comparaţie, ultimele lentile de contact capabile să ofere vedere telescopică măsurau 4.4 mm grosime, fiind mult prea incomode pentru a fi purtate. Lista mai cuprinde un set de ochelari telescopici, prea incomozi şi urâţi pentru a trece neobservaţi în spaţii publice, dar şi un set de lentile telescopice proiectate pentru a fi implantate direct în ochi. Pentru acestea ar fi nevoie de o intervenţie chirurgicală cu rezultate probabil ireversibile, în urma căreia purtătorul nu s-ar alege oricum cu o vedere foarte bună.

La realizarea lentilelor de numai 1.17 mm grosime, echipa de cercetători au apelat la un set de oglinzi miniaturale încorporate chiar în structura acestora. Pentru obţinerea factorului de amplificare dorit, lumina pătrunsă prin marginile lentilei este reflectată de patru ori între oglinzile atent calibrate pentru a corecta orice aberaţii cromatice care pot apărea, rezultând imagini la o claritate de invidiat.

Pentru a reduce cât mai mult grosimea finală, lentilele reflectă de 4 ori lumina primită folosind un se de oglinzi atent calibrate

Pentru a permite comutarea între vedere normală şi vedere telescopică, porţiunea centrală (ne-amplificată) a lentilei este prevăzută cu un filtru polarizant. Schimbarea efectivă între cele două moduri este posibilă cu ajutorul unei perechi de ochelari obişnuiţi prevăzuţi cu lentile polarizate, de tipul celor folosiţi pentru vizionarea filmelor 3D. În funcţie de polarizarea ochelarilor, lentilele de contact devin opace în porţiunea centrală şi transparente în zona exterioară pentru activarea funcţiei zoom, respectiv transparente în zona centrală pentru vedere normală.

Deşi pasionaţii de filme SF i-ar putea contrazice, cercetătorii afirmă că noile lentile de contact nu sunt create pentru activităţi de spionaj, ci pentru ajutarea persoanelor cu leziuni în porţiunea centrală a retinei, care pot distinge detalii numai folosind vederea periferică, cu mai puţină claritate decât persoanele sănătoase.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult