Descoperirile ştiinţifice din ultimele decenii au început să ne
facă mai ambiţioşi şi mai încrezători în puterile noastre.
Ultimul experiment al unor cercetători de la Univeritatea
din Geneva ne face să credem că într-un viitor mai îndepărtat vom
putea să chemăm ploaia folosind lasere. În condiţii de
laborator, într-o atmosferă controlată, au fost creaţi mici
norişori la pornirea unui laser. În aerul suprasaturat cu apă, la
temperatura de 24 de grade Celsius, laserul determinat formarea
unor picături mici de apă. Evident, atmosfera pământului este mult
mai amplă şi efectul obţinut aici poate că nu va fi destul de
puternic.
Pentru a testa acest lucru, experimentul a fost reprodus în
Berlin, în aer liber. Fasciculele de laser au fost focalizate la o
înălţime de 60 m, dar nu s-a putut observa nimic cu ochiul liber.
Surpriza a venit de la un radar special, numit Lidar, folosit
pentru măsurători meteorologice şi nu numai.
El a arătat faptul că densitatea şi dimensiunea picăturilor
de apă din atmosferă a crescut atunci când laserul a fost
folosit. Despre elveţieni ştim că au deja implementat un
sistem cu rachete, capabil să evite grindina prin încălzirea
norilor. Nu ne-am mira să vedem ploaia pornită în ionuizarea
norilor cu lasere atunci când atmosfera îndeplineşte anumite
condiţii de temperatură şi umiditate. Până la terraformare mai avem
însă un drum lung.