China ar putea fi prima ţară care beneficiază de arme de foc cu laser. Conform unui articol publicat pe site-ul South China Morning Post, o armă cu laser numită ZKZM-500, de dimensiunile şi greutatea unui AK-47, este deja în producţie şi urmează să ajungă în mâinile forţelor armate ale poliţiei din China pentru a fi folosită în operaţiuni de salvare a ostaticilor, de combatere a terorismului şi de oprire a protestelor ilegale. În timp ce arma poate arde pielea şi hainele ţintelor, aceasta este considerată o armă neletală.
ZKZM-500 este o armă dezvoltată de compania ZKZM laser. Aceasta cântăreşte trei kilograme, are autonomie de 1000 de focuri (foloseşte acumulatori din litiu), are o rază de acţiune de 800 de metri şi poate fi folosită atât din mână, asemeni unei arme de asalt obişnuită, dar poate fi montată şi pe vehicule precum maşini, avioane sau bărci. Arma este complet silenţioasă, iar laserul este invizibil ochiului uman, deci poate fi folosită în special ca armă pentru operaţiuni de infiltrare.
Acelaşi articol susţine că ZKZM-500 poate să găurească un rezervor de combustibil pentru a aprinde conţinutul său, dar fiind vorba despre o armă silenţioasă, acţiunea ar putea fi considerată un accident de către ţinte.
Cercetătorii care au lucrat la dezvoltarea armei susţin că aceasta poate cauza carbonizarea pielii în doar 2 secunde, cât durează un singur „foc”, iar durerea ar fi extremă pentru ţintă. Aceştia susţin că arma ar putea fi îmbunătăţită pentru a deveni letală încă de la primul foc, însă aceasta ar contraveni protocolului Naţiunilor Unite referitoare la arme cu laser care pot cauza orbirea, semnat de 100 de ţări. În timp ce ZKZM-500 nu poate ucide dintr-un singur foc, expunerea la focuri repetate poate duce la uciderea ţintei fie din cauza arderii hainelor acestuia, fie expunând acelaşi loc al pielii în mod repetat la fasciculul laser, care ar putea să „taie” prin corpul său.
Conform SCMP, un document despre aceste arme laser care a fost publicat pe site-ul armatei din China sugerează că protestele ilegale ar putea fi oprite prin ţintirea bannerelor pentru a le aprinde sau ţintirea liderilor care ţin discursuri pentru a-i opri din vorbit.
Dacă toată această poveste sună SF, probabil că aşa este. Arma nu a fost demonstrată în niciun fel în public. Singurele informaţii despre aceasta sunt specificaţiile publicate în urmă cu aproximativ o lună şi declaraţiile cercetătorilor date sub protecţia anonimatului. Deja există voci care susţin că o armă portabilă alimentată de acumulatori reîncărcabili bazaţi pe litiu nu ar putea avea o putere atât de mare.