Datorită globalizării şi a pieţei de muncă internaţionale, un serviciu de transfer de bani este tot mai necesar în toată lumea. Datorită acestuia, cei dragi, rămaşi acasă, pot beneficia simplu şi rapid de bani din străinătate. Unul dintre cele mai utilizate servicii este Wise, care până în martie 2021 s-a numit transferwise.
Serviciile Wise au fost lansate în 2011, pentru cei care lucrau în străinătate. Acum, compania a ajuns la peste 8 milioane de utilizatori din întreaga lume, iar numărul lor este în continuă creştere.
Clienţii din România şi din toată lumea s-au declarat mulţumiţi în principal de aceste trei avantaje:
Principalele servicii oferite de Wise sunt următoarele:
Pentru un transfer, este necesară configurarea unui cont internaţional Wise, după care se face plata propriu-zisă cu taxele aferente. Transferul se poate face atât online, prin intermediul serviciului bancar al fiecăruia, la telefon, prin serviciul bancar telefonic sau fizic, la o sucursală a băncii.
Deschiderea unui cont pentru transfer se face în câţiva paşi, conform Financer. Prima dată este necesară înscrierea gratuită în aplicaţia Wise sau online, cu ajutorul unei adrese de e-mail sau al unui cont de Google sau Facebook. Se va menţiona suma care urmează să fie trimisă, iar site-ul va afişa taxele şi comisioanele. Se completează detaliile bancare ale destinatarului, se verifică identitatea expeditorului, prin trimiterea unei copii după documentul de identitate. Ulterior se realizează plată, trimiţându-se banii prin transfer bancar, card de debit sau card de credit. Compania anunţa destinatarul că urmează să i se transfere bani, iar transferul poate fi urmărit.
Înainte de a trimite bani, este important ca utilizatorii să cunoască limitele maxime în privinţa banilor ce pot fi transferaţi prin Wise, limite care pot varia în funcţie de monedele de schimb sau de tipul de transfer. Se pot depăşi aceste limite doar în situaţia în care se vor configura mai multe transferuri care să se încadreze în limitele stabilite.