Robotul Spot, dezvoltat de compania americană Boston Dynamics, mai poate adăuga o meserie în CV. „Câinele” a fost folosit pentru a păzi oi în Noua Zeelandă.
Cum s-a descurcat vedem într-un clip video partajat de compania Rocos, care este parteneră a Boston Dynamics în statul din Oceania.
Compania dorește să adapteze robotul pentru a îndeplini o paletă largă de sarcini în Noua Zeelandă: să inspecteze terenuri, să ajutea la realizarea de hărți sau chiar să recolteze produse.
Mai mult, Rocos lucrează la o interfață care permite controlarea robotului Spot de oriunde din lume, prin intermediul internetului.
Un robot multifuncțional
Înainte de a păzi oi, Spot a făcut mai multe lucruri demne de a fi prezentate. Câinele robot a fost folosit de autoritățile din Singapore pentru a informa persoanele din parcuri că trebuie să păstreze distanța între ele. Peste ocean, Spot este folosit pentru trierea pacienților la Brigham and Women’s Hospital din Boston, SUA.
Robotul dezvoltat de Boston Dynamics are o autonomie de 90 de minute cu bateriile încărcate complet și poate transporta o greutate de 14 kg. Viteza maximă de deplasare este de 4,8 km/h.
„Patrupedul” merge pe orice tip de teren și se poate ridica singur în cazul în care cade. Mai mult, poate funcționa la temperaturi cuprinse între -25 și 45 de grade Celsius. Totodată, rezistă la ploi ușoare și dușuri de apă, dar și la praf.
Robotul a fost scos la vânzare la sfârșitul anului trecut, iar prețul lui este „mai mic decât al unei mașini”, potrivit producătorului. IEE Spectrum estimează că este vorba, totuși, de un automobil de lux.
Foto: Captură din video
CITEȘTE ȘI: Câinele robot Spot le transmite oamenilor să păstreze distanța într-un parc – VIDEO
CITEȘTE ȘI: Robotul Spot ajută la tratarea pacienților bolnavi de COVID-19
CITEȘTE ȘI: Poliţia din SUA foloseşte deja câini roboţi pe teren