Sony a dezvăluit oficial prima sa dronă profesională, Airpeak S1. Aceasta este o dronă realizată special pentru a fi folosită alături de o cameră mirrorless Sony Alpha și obiective native Sony, pentru a putea controla de la distanță fiecare aspect al camerei, obiectivului și dronei într-o manieră cât mai simplă. Se pare însă că Sony țintește din prima către echipe de producție mari, cu bugete mari, întrucât aceasta este una dintre cele mai scumpe drone de filmare de pe piață.
DJI vinde în prezent modelele din gama Inspire către studiouri de filme și echipe de producție profesionale, modelul Inspire 2 pornind de la un preț de 3300 de dolari americani. În funcție de camera aleasă pentru dronă, prețul poate ajunge undeva peste 9.000 de dolari, iar Sony a ales acest prag de preț doar pentru introducerea Airpeak S1.
Pentru 9.000 de dolari americani, Sony livrează o dronă, dar fără cameră dedicată (în afara uneia pentru navigație) și fără sistemul gimbal de stabilizare. Acestea sunt opționale care se cumpără separat. Dacă cineva este în general interesat de Airpeak S1, probabil că are deja o cameră Sony Alpha. Drona este compatibilă cu modele precum cele din seriile A7S, A7R și FX3.
Pentru o dronă mare și grea (aproape 3 kg), era de așteptat ca timpul de zbor să nu fie foarte lung. Astfel, Sony promite un timp de 22 minute la o singură încărcare, fără cameră. Cu o cameră și obiectiv profesional pe gimbal, acest timp scade la jumătate, compania promițând doar 12 minute. Desigur, acestea nu sunt probleme pentru echipele de filmare profesionale, care vor folosi mai multe baterii pentru filmări.
Drona poate atinge o viteză de 90 km/h, iar cele mai importante funcții ale sale stau în software. Drona va putea zbura independent, pe baza unei rute și a unui program prestabilit, cu posibilitatea de a seta rute care pot fi repetate de multe ori fără diferențe. De altfel, având motoare mari și puternice, drona nu va fi afectată de vânt în utilizare.
Sony se laudă cu faptul că AirPeak S1 este singura dronă realizată pentru camerele mirrorless Alpha și ar putea fi o dronă capabilă să înregistreze unele dintre cele mai calitative cadre de pe piață. Totuși, prețul său ar putea să țină departe chiar și o parte din publicul țintă din domenii profesionale.
sursa: Slashgear