Trei pescari palestinieni au murit după ce au prins în plase o dronă israeliană, transmite The Guardian.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne din Gaza, teritoriu controlat de organizația Hamas. Imediat după incident, armata sraeliană a anunțat că nu a fost implicată în acesta.
Inițial s-a crezut că ambarcațiunea a fost lovită accidental de o rachetă. În ultima vreme, militanții palestinieni au testat rachete pe mare. Această ipoteză a fost infirmată de ministrul de Interne Eyad al-Bozom. Potrivit lui, părți dintr-o dronă cu patru elice, care transporta explozibil, au fost descoperite în plase.
Drona a explodat când pescarii scoteau plasele din apă.
Citește și VIDEO: Descoperire neașteptată făcută accidental, cu o dronă, la fabrica Tesla din Shanghai
Israelul a atacat nave palestiniene pe 22 februarie, dar nu a anunțat ce arme a folosit.
Gaza, unde trăiesc două milioane de palestinieni, este controlată de organizația militantă musulmană din 2017. Teritoriul se află sub blocade impuse de Israel și Egipt.
Dronele sinucigașe, încărcate cu explozibili, sunt folosite la scară largă în Orientul Mijlociu, de Israel, Iran și de grupuri militante. Acestea sunt o armă ieftină care poate provoca daune majore. Nu e de mirare astfel că o țară din regiune a tras cu o rachetă Patriot de milioane de dolari pentru a distruge un astfel de aparat de zbor.
Dispozitive similare sunt utilizate și de traficanții de droguri din Mexic pentru a-și ataca rivalii.
Pescarii prind frecvent obiecte periculoase în plase. În 2019, niște pescari din Marea Britanie au scos la suprafață o mină din Al Doilea Război Mondial.
Sursa: The Guardian
Un dispozitiv misterios găsit pe o plajă este mai avansat decât pare la prima vedere
Barca perfectă pentru pescari?