Au apărut noi detalii despre dispozitivul Chromecast cu numele de cod „Sabrina”. Informațiile noi sunt publicate tot de către cei de la xda-developers, care au oferit și primele informații și fotografii cu acesta. Se pare că ascuns în codul sistemului de operare care va rula pe noul Chromecast cu Android TV sunt și câteva informații importante despre specificații hardware, putând să ne facem astfel o idee destul de bună despre performanța pe care o va oferi
Conform noului articol publicat de xda-developers, hardware-ul dispozitivului lansat de Google nu este tocmai „exotic”. De altfel, acesta este foarte similar cu ceea ce oferă mulți producători din China pe dispozitive similare. Informațiile au fost extrase din fișierul Device Tree Source din cadrul software-ului Android TV care rulează pe el.
Configurația Chromecast-ului cu Android TV constă într-un procesor Amlogic S905X2, un model fabricat pe 12 nm. Acesta include patru nuclee ARM Cortex-A53 la 1,8 GHz, cu putere de procesare limitată pentru zilele noastre. Procesorul folosește un GPU ARM Mali-G31 MP2 și va avea la dispoziție doar 2 GB memorie RAM. Nu este clar cât spațiu de stocare va fi disponibil pentru instalarea de aplicații și de conținut multimedia.
Același fișier dezvăluie și alte detalii interesante despre noul Chromecast. Acesta va folosi un cip wireless Broadcom BCM43569, compatibil cu WiFi 5 (802.11ac) și Bluetooth 4.1, cât și de un procesor de sunet Cadence Tansilica HiFi 4. Când vine vorba despre capabilități de redare, Chromecast-ul cu Android TV va folosi un output HDMI 2.1. Acesta va putea reda material video 4K la 60 de cadre pe secundă și va fi compatibil cu standardele HDR10, HLG și Dolby Vision. Intern, procesorul poate decoda material video 4K la 75 de cadre pe secundă pe culori 10-bit și codec H.265.
Se pare că va exista și un mod de funcționare „low latency” dedicat jocurilor video. Nu ne așteptăm la rularea de jocuri în mod nativ pe hardware-ul său intern, având în vedere procesorul limitat. În schimb, Google ar putea să împingă foarte mult serviciul său de streaming Stadia pe acest dispozitiv.
Momentan, Stadia funcționează pe PC, dispozitive mobile cu Android și o versiune specială de Chromecast Ultra, livrată cu pachetul Founder’s al serviciului.
Un alt detaliu interesant despre Chromecast-ul cu Android TV ar fi faptul că telecomanda se conectează la dispozitiv prin Bluetooth. Cel mai probabil, dispozitivul va oferi și suport pentru gamepad-uri Bluetooth, precum cele de Xbox One și PlayStation 4.