FB163 redă Audio CD-uri, DVD +/- R/RW, Video DVD şi formate digitale ca DivX, WMA, MP3, JPEG. Microsistemul are intrare audio auxiliară (mufă ei jack 3,5 mm), aşa că n-ar fi o problemă dacă vrei să-l legi la placa de sunet a PC-ului. Sistemul se găseşte la Media Galaxy la preţul de 820 de lei.
Touch Lighting – o tehnologie interesantă
LG ne-a obişnuit de mai bine de un an cu acele panouri de control de tip touchscreen prezente la multe dintre echipamentele lor. Şi lui FB163 îi lipsesc butoanele clasice, iar cercul acela iluminat de pe panoul frontal al microsistemului, nu numai că este sensibil la atingere, dar în momentul în care pui degetul, o lumină urmează mişcarea acestuia.
Mark Levinson, omul cu Urechea de aur
Apropo de Mark Levinson, acesta a fondat două companii – Mark Levinson Audio System (MLAS) şi Cello Ltd. De-a lungul carierei de 35 de ani în industria audio a îndeplinit funcţia de CEO al companiilor Red Rose Music şi Daniel Hertz Advanced Audio Designs. De anul trecut, Levinson este consultant al LG Electronics pentru produsele audio ale companiei coreene. Levinson este recunoscut pentru capacitatea sa de a percepe sunete extrem de înalte şi de a identifica cu acurateţe sunete pe care un sistem specializat nu ar reuşi să le identifice. Tocmai de aceea el a primit numele de „Golden Ear” (Urechea de Aur).
Pentru LG este cel mai nou, mai elegant şi mai performant microsistem audio-video lansat zilele trecute în România. Pentru noi, este aparent doar o „cutie neagră” şi lucioasă. Oare ce ascunde cutia asta?
LG FB163 nu este un simplu microsistem audio ci şi video. Adică îl poţi folosi pentru a asculta muzică de pe CD, radio, dar şi pentru a vedea filme pe TV. Îl amplasezi oriunde în locuinţă, fiind compact, dar în acelaşi timp suficient de puternic pentru a face adevărate party-uri în living. 160W este puterea totală, împărţită de cele doar două boxe ale sistemului. Aşadar vorbim despre sound stereo, dar nu exclusiv, deoarece tehnologia proprietară LG VSM Pro contribuie la simularea unui sunet surround – lucru necesară mai ales în cazul vizionării de filme de pe DVD; de altfel nu lipsesc nici decodoarele Dolby Digital şi Dolby Pro Logic II. În realizearea acestui sistem audio s-a implicat Mark Levinson, considerat a fi un guru al industriei produselor audio premium.
Sistemul include un conector dock în care introduci iPod-ul atît pentru a asculta melodiile de pe el în boxe puternice, însă şi pentru a-i reîncărca rapid bateria. În plus, FB163 dispune de port USB la care cuplezi unele playere audio ori stick-uri de memorie încărcate cu muzică (MP3 sau WMA) sau poze JPEG.