STIL ŞI ELEGANŢĂ: Sony BRAVIA DAV-F200 Home Theatre

29.05.2008
STIL ŞI ELEGANŢĂ: Sony BRAVIA DAV-F200 Home Theatre

Cinema cu stil – acesta este noul sistem Home Theatre Sony DAV-F200 BRAVIA. Tehnologia se îmbină armonios cu designul şi îţi aduce în casă un sunet surround superb fără a umple încăperea de boxe. Sony DAV-F200 este conceput să fie extrem de simplu de instalat şi de utilizat, datorită implementării tehnologiei S-Force Front Surround care, alături de amplificatorul digital S-Master cu o putere totală de 405W, creează efecte spaţiale uimitoare cu ajutorul a doar două boxe şi un subwoofer compact.

Sistemul înglobează o ieşire HDMI pentru o conexiune facilă la un televizor LCD BRAVIA. Interfaţa HDMI nu oferă doar o calitate a imaginii foarte bună, cu interpolare până la rezoluţia de 1080p (DVD-urile se vor vedea grozav chiar şi pe ecranele mari), dar permite, în acelaşi timp, un control simplu, dintr-o singură telecomandă, atât al sistemului DAV-F200 cât şi al televizorului BRAVIA, datorită funcţiei BRAVIA Sync.

Unitatea principală cu un finisaj negru lucios poate fi aşezată fie pe suportul propriu sau montată pe perete. Aceasta conţine player-ul de DVD-uri, CD-uri ce suportă în acelaşi timp şi alte formate, precum MP3, Windows Media Audio, DivX şi JPEG. De asemenea, integrează un tuner radio, alături de toate sistemele de control şi procesare pentru a oferi un sunet spaţial excelent.

Sony BRAVIA DAV-F200 Home Theatre

Puterea audio a sistemului este oferită de amplificatorul digital S-Master, ce asigură 135W pe fiecare canal, incluzând subwoofer-ul. Pentru prima dată utilizat în gama de vârf de receivere AV Sony, acesta îmbină eficienţa, calitatea şi dimensiunile compacte.

Sistemul DAV-F200 are în dotare intrare DMPORT Sony, capabil să accepte o serie de adaptoare modulare pentru interfaţa cu dispozitive portabile precum playerele MP3 WALKMAN, telefoanele mobile Sony Ericsson şi iPod-urile. Există şi adaptoare pentru Bluetooth şi conectivitate Wi-Fi cu laptopuri sau desktop-uri, iar tehnologia Portable Audio Enhancer a sistemului este concepută pentru a potenţa calitatea sunetului fişierelor comprimate de muzică de tipul MP3.

Sony BRAVIA DAV-F200 va fi disponibil în România începând luna iunie în magazinele Sony Center şi magazinele partenerilor Sony.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News