Apple Intelligence nu va fi gratuit decât pentru o scurtă perioadă de timp?

02.07.2024
Apple Intelligence nu va fi gratuit decât pentru o scurtă perioadă de timp?
Foto: Shutterstock

Luna trecută, Apple a acaparat toată atenția pasionaților de tehnologiei cu dezvăluirea Apple Intelligence, suita companiei de funcții bazate pe inteligența artificială. Lăsând însă la o parte funcționalitatea extinsă oferită de aceste rutine AI, Apple Intelligence nu va funcționa decât pe o gamă relativ restrânsă de dispozitive atunci când va fi lansat, în toamna acestui an, și nu va fi disponibil deloc pentru utilizatorii din Uniunea Europeană.

Iar acum, o nouă veste mai puțin plăcută legată de Apple Intelligence își face apariția: conform unei noi relatări a jurnalistului Mark Gurman de la Bloomberg, unul dintre cei mai cunoscuți și credibili „insideri” atunci când vine vorba despre informații legate de Apple, rutinele AI concepute de compania din Cupertino s-ar putea să nu fie disponibile în mod gratuit decât pentru o scurtă perioadă de timp.

Astfel, conform lui Gurman, compania ia în considerare împărțirea Apple Intelligence în două seturi de funcții: unul gratuit, cu opțiuni mai reduse, și cel complet, cu o denumire de genul Apple Intelligence+, disponibil contra cost, care va oferi întreaga funcționalitate AI pentru iPhone, iPad și Mac.

Plata ar urma să fie realizată sub forma de abonament, similar cu restul serviciilor “+” din portofoliul Apple, acesta fiind una dintre măsurile pe care compania le-ar putea lua pentru a contracara scăderile în ceea ce privește vânzările de hardware, unde utilizatorii aleg să-și upgradeze dispozitivele mult mai târziu decât o făceau acum câțiva ani. Așadar, compania se așteaptă la mai puțini bani din vânzările de device-uri hardware, însă la mai mulți de pe urma serviciilor oferite sub formă de abonament.

Mai mult, Apple ar urmări să încaseze un comision de pe urma fiecărui partener AI pe care urmează să-l integreze în dispozitivele sale, într-o manieră similară precum percepe comisioane de la partenerii care își oferă aplicațiile sau serviciile prin App Store.

Sursa: GSMArena.com

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult