Vladimir Putin a trecut printr-un moment mai puţin obişnuit când un robot a venit să „îl salute” la un târg de tehnologie.
Robotul, înzestrat cu inteligenţă artificială, foloseşte tehnologie de recunoaştere facială. Se pare că maşinăria l-a identificat singură pe preşedintele rus şi a luat decizia să-l salute, deşi Putin se afla într-o conversaţie. „Salut Vladimir Vladimirovici. Sunt un Promobot, un robot autonom. Este o plăcere să te întâlnesc”, i-a spus robotul liderului de la Kremlin.
Puţin surprins, Putin a dat mâna cu Promobot. Preşedintele rus este un susţinător al inteligenţei artificiale. El a declarat, la deschiderea anului şcolar în Rusia, că ţara care „va domina” în domeniul inteligenţei artificiale va conduce lumea.