Numărul website-urilor infectate cu diverse forme de malware
s-a dublat în ultimul an, depăşind la nivel global
cifra de 1.2 milioane.
La prima vedere, 1.2 milioane poate părea puţin dacă ne raportăm
la totalul de peste 150 milioane de website-uri
existente, dar chiar şi în aceste condiţii un utilizator
obişnuit are cam 95% şanse să întâlnească cel
puţin un website infectat, de-a lungul unei perioade de 3 luni de
navigare web.
Instalarea la timp a
actualizărilor pentru sistemul de operare şi a celor mai noi
versiuni pentru browser-ul web, sunt doar câteva din măsurile prin
care probabilitatea infectării cu malware este redusă
semnificativ.
În timp ce o conduită preventivă, de evitare a website-urilor
nesigure şi setări de securitate mai stricte în browser-ul web pot
reduce şi mai mult riscul de infectare, instalarea unui program
antivirus este singura măsură care poate da rezultate pe termen
lung.
Din fericire pe lângă soluţiile antivirus comerciale, în ultima
perioadă şi-au făcut apariţia şi câteva alternative gratuite destul
de competitive, cum ar fi versiunea
Avast Free Edition 6.0, Microsoft Security
Essentials şi chiar
Norton Antivirus 2011, disponibil în versiune trial pentru
60 de zile.