Aproape la fel de puternic ca un tracker GPS, dar suficient de mic pentru a fi strecurat fără știrea ta în bagaje sau chiar în îmbrăcămintea pe care o porți, dispozitivul AirTag poate crea mari probleme atunci când este folosit și în alte scopuri decât cele intenționate de Apple.
Creat pentru a ajuta utilizatorii să urmărească și la nevoie să recupereze obiectele prețioase rătăcite, cum ar fi cheile locuinței sau bagajele de cală, AirTag este în esență o baliză radio care folosește tehnologia Bluetooth pentru a transmite un cod unic de identificare. Semnalul repetitiv poate fi recepționat de orice iPhone sau iPad care se întâmplă să treacă prin raza conexiunii bluetooth (nu mai mult de câteva zeci de metri), acesta raportând către Apple locația relativă a tag-ului detectat. Problemele apar atunci când o etichetă AirTag este folosită pentru a urmări obiecte care nu îți aparțin sau alte persoane care nu și-au dat acordul pentru asta. Spre exemplu, unii hoți de autoturisme au atașat aceste tag-uri la autoturismele pe care doresc să le fure, așteptând apoi momentul și locația potrivită pentru a da lovitura.
Încercând să adreseze abuzurile tot mai numeroase, Apple a actualizat firmware-ul iOS, transformând telefoanele iPhone în detectoare pentru AirTag-uri clandestine. Concret, dacă un dispozitiv AirTag înregistrat de o altă persoană este detectat în mod repetat în raza conexiunii Bluetooth.
Potrivit Apple, atât timp cât iPhone, iPad sau iPod Touch rulează cel puțin versiunea iOS 14.5 sau iPadOS 14.5 vei primi un mesaj „Item Detected Near You” dacă dispozitivul detectează un AirTag sau alt dispozitiv setat în modul Find My device aflat în apropiere pentru o perioadă mai lungă de timp.
Odată detectat , poți folosi opțiunea „Play Sound” pentru ca AirTag-ul străin să emită un ton care să te ajute să îl localizezi. AirTag-ul folosit în mod abuziv poate începe să facă zgomot de la sine după câteva ore. Odată ce l-ai descoperit, ai posibilitatea să-l dezactivezi urmând instrucțiunile afișate pe ecranul telefonului tău. Opțional, poți folosi codul serial inscripționat pe carcasă pentru a da de urma utilizatorului care l-a înregistrat.
Din păcate, dacă nu ești fan iPhone șansele de a descoperi că ești urmărit cu un AirTag scad considerabil, fiind nevoie să instalezi aplicația dedicată Tracker Detect pentru a primi alertele pe telefonul tău cu sistem Android.
Apple modurile în care poți evita să fi urmărit cu ajutorul etichetelor AirTag într-un ghid publicat pe pagina oficială de suport.