Apple Maps devine mai accesibil: Funcția „Look Around” ajunge pe web

18.12.2024
Apple Maps devine mai accesibil: Funcția „Look Around” ajunge pe web
Sursa foto: Apple

Hărțile digitale au devenit deja o parte esențială a vieții noastre moderne, iar Apple tocmai a lansat versiunea web beta a Apple Maps, aducând Look Around pe web.

Dacă până acum această opțiune era disponibilă exclusiv pe dispozitivele companiei americane, acum oricine o poate folosi direct dintr-un browser web, fără sa conteze ce platformă folosește.

Ce este Look Around

Principala vedetă a acestei actualizări este funcția Look Around, echivalentul Apple al celebrului Street View de la Google.

Aceasta permite utilizatorilor să exploreze orașe și peisaje urbane direct din browserul web, fără a mai fi nevoie sa folosească strict dispozitive Apple.

Chiar si PC-urile cu Windows sunt acceptate.

Disponibilitate și extindere globală

În prezent, Look Around este disponibilă în mai multe state europene si țări precum Statele Unite, Canada si Regatul Unit.

Specialiștii Apple au anunțat deja planuri ambițioase de extindere, urmărind să includă și orașe mai mici, zone rurale și alte țări.

Lista completă a țărilor compatibile cu Look Around poate fi descoperită mai jos.

Sursa foto: Apple

Cum funcționează

Indiferent dacă utilizatorii folosesc Windows, Safari, Chrome, Edge sau Firefox, ei se pot plimba virtual pe străzile mai multor țări.

Harta interactivă oferă o perspectivă de 360 de grade, permițându-le să „meargă” virtual pe jos și să descopere detalii arhitecturale, peisaje urbane și colțuri ascunse ale orașelor.

Activarea funcției este simplă: odată ce va deveni disponibila și în România, va trebui doar să dam clic pe pictograma binoclului din colțul din stânga jos al hărții.

De acolo, vom putea naviga virtual pe străzi, muta camera în orice direcție și „călători” prin orașe cu ușurința.

Limitări actuale și planuri de viitor

Deși în prezent Look Around are anumite limitări în versiunea web – precum absența efectului de paralaxă ce face ca obiectele aflate la distanță să pară că se mișcă mai încet -, specialiștii Apple lucrează constant la îmbunătățirea experienței.

De asemenea, hărțile de transport public, vizualizarea clădirilor 3D sau salvarea locurilor favorite nu sunt încă disponibile.

Cu toate acestea, adăugarea funcției Look Around face ca Apple Maps să devină o alternativă mai atractivă la Google Maps, oferind utilizatorilor mai multe opțiuni de explorare virtuală fără a fi legați de un anumit dispozitiv.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult