Apple va permite ascunderea aplicațiilor din catalogul App Store

31.01.2022
Apple va permite ascunderea aplicațiilor din catalogul App Store

Cu noua opțiune, dezvoltatorii software vor putea publica aplicații care nu sunt vizibile în App Store și nu apar la căutări. Aplicațiile delistate din catalogul App Store vor putea fi găsite doar pe baza link-ului direct.

Apple a decis să ofere dezvoltatorilor opțiunea pentru delistarea aplicațiilor din catalogul App Store pornind de la ideea că nu toate aplicațiile de iOS sunt intenționate pentru a fi accesibile publicului larg. De obicei, dezvoltatorii software doresc să-și crească vizibilitatea cât mai mult, numărul de utilizatori fiind direct proporțional cu veniturile realizate de pe urma aplicațiilor respective, dar nu și în cazul de față. Aici vorbim de aplicații specializate, de regulă intenționate pentru o categorie aparte de utilizatori.

Spre exemplu, unele companii dezvoltă anumite aplicații strict pentru uz intern, menite a fi instalate și folosite de angajați ca și unelte software pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Distribuirea acestora pe AppStore ar stârni doar confuzie pentru utilizatorii de rând, care se întâmplă se le descopere și instaleze fără a înțelege de fapt la ce folosesc. În scenariul cel mai nefericit, o aplicație pentru uz intern, dar descărcată „la liber” din App Store, poate fi exploatată de hackeri pentru a obține acces la infrastructura informatică a companiei respective.

„Aplicațiile nelistate nu apar în nicio categorie, recomandări, diagrame, rezultate de căutare sau alte listări din App Store”, a scris Apple pe site-ul său pentru dezvoltatori . „Ele pot fi accesate și prin Apple Business Manager și Apple School Manager.”

Astfel de aplicații pot include cele create pentru un eveniment unic (ex. expoziție sau conferință), cele destinate studenților unei anumite școli sau cele care sunt utilizate numai de angajații unei anumite companii. Dezvoltatorii aplicațiilor respective au libertate deplină în ce privește stabilirea canalului de distribuție dorit. Spre exemplu, accesarea link-ului prin scanarea unui cod QR, sau acces pe bază de invitație, blocând astfel instalările neautorizate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult