Prima țară din lume care introduce autentificare facială în schema națională de validare a identității

28.09.2020
Prima țară din lume care introduce autentificare facială în schema națională de validare a identității

Cartea de identitate nu mai este singurul mijloc pentru demonstrarea identității în fața autorităților publice, tehnologia modernă scoțând în față autentificare facială, ca mijloc alternativ de verificare.

Pentru început, doar în Singapore, autoritățile locale an anunțat includerea verificării biometrice a trăsăturilor faciale în schema națională de validare a identității. Asta înseamnă că cetățenii singaporezi nu mai sunt obligați să aibă asupra lor o Carde de Identitate validă, autoritățile putând folosi în mod legal tehnologii de recunoaștere facială pentru aflarea identității. Însă avantajele merg mai departe decât atât.

Autentificare facială + Buletin

Spre exemplu, un cetățean se poate autentifica prin recunoaștere facială atunci când se prezintă la ghiseu pentru efectuarea de operațiuni bancare, plata taxelor, sau alte servicii asigurate de stat.

Tehnologia testată mai întâi cu ajutorul unei instituții bancare este introdusă deja la scară națională, rolul acestea fiind nu doar de a stabili identitatea unei persoane, ci și de a stabili fără echivoc că aceasta este fizic prezentă pentru respectiva solicitare. Comparând cu modul tradițional în care se desfășoară operațiunile ce presupun validarea identității cu „buletinul”, introducerea sistemului de autentificare facială ca mijloc autentificare obligatoriu reprezintă un obstacol major împotriva tentativelor de fraudă, multe din acestea comise în dauna persoanei trecută în Cartea de Identitate.

Pentru plus de siguranță, sistemul SingPass de recunoaștere facială a fost dezvoltat folosind tehnologii de stocare cloud, însemnând că orice operațiune de validare a identității prin recunoaștere facială este procesat cu ajutorul unor servere controlate de autorități.

Acestea fiind spuse, trebuie spus că tehnologia modernă prezintă propriile capcane, care permit păcălirea „sistemului”. Spre exemplu, funcția de recunoaștere facială ar putea fi păcălită substituind webcam-ul cu un flux video pre-înregistrat cu persoana respectivă, sau falsificat pe de-a-ntregul. Tehnologia necesară există deja și se numește deepfake, aplicații liber disponibile pe internet permițând „tapetarea” feței unei persoane oarecare cu identitatea altei persoane, posibil, suficient de bine cât să convingă algoritmul de recunoaștere facială.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult