Autoritățile din regiunea Punjab din Pakistan au decis să dezactiveze cartelele SIM ale cetățenilor care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. Această măsură dorește să încurajeze vaccinarea în această zonă, întrucât mulți dintre cetățeni refuză acest lucru, iar decizia a fost luată în urma scăderii numărului de cazuri după ce au fost organizate campanii de vaccinare în masă. Totodată, mulți dintre cei care s-au vaccinat cu prima doză, nu s-au mai întors apoi pentru rapel.
Conform declarațiilor oficiale ale Ministerului de Sănătate din Pakistan, autoritățile sunt acum în procesul de a identifica persoanele care nu s-au întors pentru a doua doză de vaccin. Se pare că o parte dintre cei care au primit prima doză s-au infectat cu COVID-19 înainte de rapel și au decis să nu se mai întoarcă pentru doza 2, în timp ce alții au căzut pradă propagandei împotriva vaccinurilor.
Numărul celor care nu s-au întors la rapel din Punjab este de aproximativ 300.000 de persoane. Există și posibilitatea ca o parte dintre aceștia să nu fi supraviețuit virusului.
Conexiunile la internet în Pakistan și India sunt în continuare considerate emergente, accesul fiind în majoritatea cazurilor în exclusivitate prin intermediul telefonului mobil. Astfel, cetățenii vor indirect forțați să meargă la centrele de vaccinare dacă își doresc să aibă în continuare acces la telefonie mobilă și internet.
sursa: MSN