Black Friday – ediţia 2014, sucursala România

Black Friday - ediţia 2014, sucursala România

Back Friday este o tradiţie americană care a luat în ultimii ani amploare şi în alte ţări, printre care se regăseşte şi România. Primul magazin autohton care a oferit reduceri cu această ocazie a fost eMAG, care în fiecare an încearcă să depăşească recordurile de vânzări ale ediţiilor precedente. Între timp însă şi alte magazine care vând produse IT s-au aliniat la tradiţia „vinerea neagră”, alături de multe alte magazine online şi chiar fizice care nu vizează obligatoriu piaţa de electronice.

Black Friday în România

Totuşi, în România, Black Friday este sinonim cu reduceri în magazine online, la produse IT. Deşi am preluat la nivel de ţară această tradiţie, formula în care o vedem pe meleagurile noastre este puţin diferită faţă de ceea ce se întâmplă în America. În primul rând, la noi Black Friday nu este o tradiţie legată de vreo sărbătoare legală, cum este Thanksgiving Day, ceea ce oferă comercianţilor de la noi libertatea de a alege ziua în care organizează această zi de reduceri.

Deşi în mod normal ar trebui să aibă loc în ultima vineri din noiembrie, românii aleg de obicei să pună Black Friday cu o săptămână în avans, întrucât de cele mai multe ori pot interveni probleme la livrare din cauza zilei de 1 decembrie, Ziua Naţională a României.  Unele companii încearcă să profite de termenul de marketing „Black Friday” şi organizează reduceri chiar mai devreme, pe perioade mai lungi, care pot dura mai multe zile.

Magazine importante care participă la Black Friday 2014

eMAG este probabil cel mai important magazin care face reduceri de Black Friday în România. Fiind cel mai mare e-tailer autohton şi cel care a pornit această tradiţie la noi, aici se găsesc de obicei cele mai mari reduceri. eMAG are în portofoliul său produse din toate categoriile, de la produse IT, până la electrocasnice, cărţi, bricolaj, jucării pentru copii şi articole sportive. Cu toate acestea, reducerile la produsele electronice vor fi probabil cele mai căutate şi cele mai semnificative. Magazinul a anunţat că va organiza Black Friday pe data de 21 noiembrie.

PC Garage a devenit în timp unul dintre cele mai populare magazine pentru entuziaştii de componente high-end de PC. Deşi se găsesc şi alte tipuri de produse în catalogul lor, precum smartphone-uri, tablete şi console de gaming, componentele de PC vor fi în prim-planul reducerilor de Black Friday ale magazinului. Cei de la PC Garage repetă în 2014 tradiţia începută în 2013, oferind cumpărătorilor posibilitatea de a cumpăra orice produs din oferta lor acum, cu posibilitatea de a primi diferenţa înapoi, dacă respectivul produs are preţ redus de Black Friday. Totuşi, banii nu sunt returnaţi în cash, ci sub formă de voucher valabil doar pe PC Garage. Şi aici reducerile de Black Friday vor fi făcute tot pe data de 21 noiembrie.

Magazinul F64 deţine cel mai mare showroom dedicat echipamentelor foto-video din Europa şi va reduce în cadrul reducerilor anuale produse din toate categoriile pe care le are pe site. Vorbim despre aparate foto DSLR, mirrorless, obiective foto, lumini de studio şi multe alte accesorii. Dacă sunteţi în căutarea unui aparat foto, unei camere video sau a unor accesorii pentru acestea, poate că aşteptarea până pe 21 noiembrie va merita.

Dintre magazinele mai mari de produse IT, Evomag, ITgalaxy, Domo şi Flanco vor ţine de asemenea Black Friday pe 21 noiembrie, spre diferenţă de Altex, care a ales să organizeze o perioadă de reduceri între 13 şi 16 noiembrie, cu o săptămână înaintea celorlalţi competitori. De asemenea, operatorii de telefonie au început să sărbătorească Black Friday, Telekom şi Orange confirmând reduceri pe data de 21.

Categoriile de produse cele mai vizate de Black Friday

În anii precedenţi, cele mai atractive reduceri de Black Friday au fost pentru produsele electronice şi electrocasnice. În cazul în care aveţi nevoie de un produs din categoriile de mai jos, nu ar strica să amânaţi achiziţionarea lor până la reducerile de la sfârşitul lui noiembrie.

Televizoarele sunt printre cele mai populare produse reduse de Black Friday. Majoritatea magazinelor au în stoc display-uri de toate mărimile, unele dintre ele primind reduceri semnificative. Acum că panourile Full HD au început să se ieftinească foarte mult, iar cele UHD încep să ajungă la preţuri mai accesibile, veţi avea de unde alege, indiferent de buget.

Smartphone-urile, laptopurile şi tabletele sunt de asemenea la mare căutare în perioada reducerilor. În cazul în care aveţi un buget restrâns şi doriţi să puneţi mâna pe un dispozitiv inteligent mai performant, Black Friday este ocazia perfectă de a cumpăra aşa ceva. Trebuie să ţineţi cont însă de faptul că în general reducerile de acest gen se fac pentru produse din generaţii mai vechi, deci nu vă aşteptaţi la scăderi dramatice de preţ pentru dispozitive precum iPhone 6 sau Samsung Galaxy Note 4. Totuşi, variantele lor de anul trecut ar putea primi reduceri mari.

În cazul în care sunteţi în căutare de componente noi pentru PC, periferice, software, console de jocuri sau chiar jocuri video, cu siguranţă veţi găsi ceva atractiv de Black Friday. Componentele de PC high-end vor primi probabil preţuri ceva mai accesibile, însă cu siguranţă cele de medie vor fi cele mai avantajoase punând în balansă preţul şi performanţa oferită. Gamingul „legal” începe uşor-uşor să prindă amploare şi în România, iar magazinele au din ce în ce mai des reduceri la astfel de produse. Jocurile video sunt reduceri tot anul, iar de Black Friday nu ar trebui să vă aşteptaţi la minuni. În cazul în care aţi ratat un titlu important în această perioadă, poate că ar trebui să aşteptaţi Black Friday dacă doriţi să îl luaţi la un preţ mai bun. De asemenea, dacă plănuiaţi să cumpăraţi console Xbox, PlayStation sau Nintendo, există posibilitatea de reduceri semnificative.

Şi electrocasnicele sunt foarte populare de Black Friday. Poate că nu ar fi o idee rea să mergeţi cu câteva zile prin magazinele cu showroom să căutaţi ceva care vă place şi apoi să verificaţi în ofertele de Black Friday dacă puteţi obţine un preţ mai bun. La această categorie însă trebuie să vă documentaţi mai bine despre fiecare model în parte (dimensiuni, culori, performanţe, etc.), deci o o vizită în magazinele de specialitate este absolut necesară.

În final, camerele foto şi video vor fi cu siguranţă foarte căutate. De câţiva ani, majoritatea aparatelor DSLR şi Mirrorless sunt destul de performante şi de uşor de utilizat pentru utilizatorii de rând, indiferent de categoria de preţ în care se încadrează. Reducerile cele mai mari la aceste tipuri de produse sunt de obicei în segmentele entry-level şi mid-range, produsele pentru entuziaşti şi profesionişti păstrând preţuri prohibitive chiar şi după aplicarea reducerilor.

Sfaturi pentru Black Friday

Pentru că toată lumea se va înghesui să cumpere produse la preţuri reduse, trebuie să vă pregătiţi din timp pentru Black Friday. Vom încerca să vă oferim câteva sfaturi utile care să vă ajute să cumpăraţi mai uşor atunci când se dă startul reducerilor.

În primul rând, asiguraţi-vă că aveţi conturi deja făcute pe site-urile magazinelor de pe care plănuiţi să comandaţi. Acest lucru implică inclusiv adăugarea unei adrese şi a unei metode de contact (număr de telefon), întrucât serverele vor fi cu siguranţă prea aglomerate pentru a putea face faţă avalanşei de conexiuni atunci când veţi dori să completaţi aceste detalii pe loc.

Încercaţi să fiţi deja logaţi în conturi înainte de startul campaniilor, eventual să setaţi autentificarea automată pentru a nu risca să rămâneţi pe dinafară. De obicei, odată cu startul reducerilor, numai cei care erau deja logaţi au reuşit să plaseze comenzi înainte ca stocurile produselor să dispară.

De asemenea, dacă ştiţi deja ce doriţi să cumpăraţi, nu ar fi o idee rea să aveţi deja produsele în coş dinainte (sau într-un wishlist pe site-urile care oferă această funcţie). Având în vedere că majoritatea produselor de pe stocurile magazinelor vor avea preţ redus, sunt şanse mari ca produsul sau produsele care vă interesează să primească reducere. În eventualitatea în care vă atrag mai multe produse de acelaşi fel, încercaţi să le adăugaţi pe toate şi să le stergeţi apoi pe cele pe care nu le cumpăraţi.

Încercaţi să verificaţi preţurile produselor înainte de startul Black Friday şi apoi după. Unele magazine pot oferi reduceri artificiale. Există posibilitatea ca magazinele să crească preţul în apropierea reducerilor şi apoi să îl „reducă” la cel iniţial. Unele magazine oferă istoric pentru preţuri şi vă încurajăm să verificaţi aceste statistici înainte să plasaţi comanda. Nu ar strica să faceţi comparaţie pe loc între preţurile magazinelor care participă la Black Friday în cazul în care au reduceri la aceleaşi produse.

Piaţa din România a decis ca 21 noiembrie să fie dedicată Black Friday anul acesta, deşi unii dintre participanţi au ales să fure startul cu o săptămână înainte. Deja această „sărbătoare” a preţurilor mici s-a transformat în ceva diferit faţă de ce era la origini. Black Friday-ul românesc este mai degrabă un test de anduranţă pentru serverele magazinelor online, un test de perspicacitate pentru clienţii care nu doresc să cadă în plasa reducerilor artificiale şi totodată un test al răbdării pentru cei care au nevoie de anumite produse înainte de posibilele reduceri. Cert este că Black Friday pare să rămână o tradiţie şi la noi, chiar şi într-o formă alterată, adaptată la spiritul românesc.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult