Bluetooth SIG anunță Auracast, o tehnologie bluetooth care permite redarea pe mai multe dispozitive simultan

09.06.2022
Bluetooth SIG anunță Auracast, o tehnologie bluetooth care permite redarea pe mai multe dispozitive simultan

Promovată anterior sub denumirea Audio Sharing, Auracast vine ca o extensie a tehnologiei Bluetooth LE Audio și permite redare audio pe mai multe dispozitive simultan, conectate la aceeași sursă bluetooth.

Spre exemplu, vei putea folosi boxe sau căști wireless compatibile pentru a asculta fluxul audio transmis în cadrul unui spectacol sau din altă sursă publică, cum ar fi sonorul televizorului amplasat în restaurantul preferat, sau în mijloacele de transport în comun. Practic, este îndepărtată limitare privind conectarea unui singur dispozitiv, fiind acceptate oricât de multe conexiuni, atât timp cât te afli în raza conexiuni bluetooth. Spre exemplu, vei putea asculta muzică în avion sau în tren conectându-te direct cu căștile wireless, eventual, puse la dispoziție chiar de respectivul serviciu de transport. În mod convenabil, pe lângă muzică vei auzi și diverse anunțuri, cum ar fi numele stației în care ajungi. Probabil că nu vor lipsi nici reclamele.

Auracast

Evident, sesiunile Auracast vor fi marcate corespunzător, semnalând pe dispozitivul emitor faptul că acestea sub publice și vor putea fi ascultate de oricine intră în raza conexiunii wireless. Odată activat, o astfel de sursă audio probabil că va fi ușor identificabilă pe dispozitivele vizitatorilor, conexiunea fiind realizată printr-o simplă apăsare de buton sau acceptarea invitației de conectare apărută pe calea unui mesaj de notificare.

Auracast

„Lansarea Auracast va declanșa o altă schimbare masivă pe piața audio wireless”, spune Mark Powell, CEO-ul Bluetooth SIG, într-o declarație . „Abilitatea de a difuza și partaja sunet folosind tehnologia Bluetooth va remodela sunetul personal și va permite locurilor și spațiilor publice să ofere experiențe audio care vor îmbunătăți satisfacția vizitatorilor și vor crește accesibilitatea.”

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult