Acuzația este adusă cu referire la utilizatorii TikTok din Statele Unite, care la instalarea aplicației trebuie să-și dea acordul pentru ”colectarea automată de informații”, incluzând ”identificatori biometrici și informați biometrice, definite de legile SUA drept amprentele faciale și amprentele vocale”.
Putând reprezenta în egală măsură pretextul unui proces colectiv cu amenzi usturătoare la adresa ByteDance, dar și pretextul interzicerii de facto a aplicației TikTok pe teritoriul SUA, acuzațiile bazate pe o modificare tacită a politicii de condidențialitate, în baza căreia aplicația poate colecta date biometrice despre utilizatorii din SUA, sunt investigate acum la cel mai înalt nivel.
Companie cu sediul în China, ByteDance trebuie să se supună legislației chineze sub care toate companiile locale sunt obligate să dea curs oricăror solicitări primite din partea autorităților subordonate Partidului Comunist Chinez și chiar să includă în cercul de conducere reprezentanți desemnați de PPC. Altfel spus, din postura de companie cu acces la o largă varietate de informații despre cetățenii unei națiuni percepută de PPC drept un adversar direct, ByteDance nu poate decât să fie un colaborator al aparatului de securitate responsabil cu monitorizarea și controlarea fiecărui aspect al societății chineze, lipsind doar dovezile care să demonstreze acest lucru într-un mod fără echivoc.
Modificând politica de confidențialitate pentru a permite aplicației să colecteze date biometrice despre utilizatorii din SUA, inclusiv „amprente faciale și amprente vocale”, ByteDance și-a confirmat de facto afilierea cu interesele PPC, schimbarea percepută drept îngrijorătoare trecând însă aproape neobservată pentru utilizatorii TikTok, prea ocupați să urmărească la foc-continuu clipuri virale. Aparent, lipsa de reacție a fost și la nivelul autorităților din SUA, o audiere a Senatului care a avut loc în octombrie anul trecut rămânând fără măsuri concrete.
Modificarea politicii de confidențialitate a TikTok a introdus o nouă secțiune numită „Informații despre imagine și audio” sub secțiunea „Informații pe care le colectăm automat”. Aici, a detaliat tipurile de imagini și sunet care ar putea fi colectate, inclusiv: „identificatori biometrici și informații biometrice, așa cum sunt definite de legile SUA, cum ar fi amprentele faciale și amprentele vocale”. Însă limbajul folosit a fost vag, lipsind clarificări exacte cu privire la legile vizate, efectul dorit fiind de întârziere a sau evitare a unei anchete oficiale.