Google Maps oferă suport pentru căutare vocală de mai mult timp, însă până acum acest serviciu a fost disponibil numai posesorilor de dispozitive mobile bazate pe Android sau iOS, permiţând desfăşurarea de căutări fără a apela la tastatură sau ecran, primind instrucţiuni verbale pentru navigaţie prin intermediul sistemului hands-free.
Deşi utilitatea îi este mai redusă pe PC, funcţia de căutare vocală este acum disponibilă şi pentru utilizatorii browser-ului Google Chrome. Disponibilitatea funcţie de căutare vocală este anunţată de prezenţa simbolului pentru microfon în dreapta casetei de căutare.
Dincolo de comoditate, funcţia de căutare vocală poate fi de folos în situaţiile când întâmpinăm dificultăţi cu ortografia unor termeni de căutare cunoscuţi, a căror pronunţie o stăpânim însă fără probleme.
Funcţia de căutare vocală a fost promisă utilizatorilor platformei Windows încă din luna iunie, împreună cu un serviciu similar ca şi principiu de funcţionare sistemului Google Goggles, capabil să extragă termenii folosiţi pentru căutare direct din imaginile furnizate.