Ce mai caută românii pe Google înainte de Paște

29.04.2021
Ce mai caută românii pe Google înainte de Paște
Foto: Google.com

Unul dintre momentele speciale ale anului, Paștele este marcat de tradiții și obiceiuri care diferă destul de mult de la o regiune la alta.

În timp ce vopsitul ouălor sau mielul de Paște sunt perpetuate de secole, tehnologia modernă a modificat obiceiuri românilor din perioada sărbătorilor Pascale, iepurașul și cadourile venind pe căi diferite decât acum câteva zeci de ani. Fiecare an aduce mici variații în pregătirile de Paște, care se văd cel mai bine în căutările pe Google în perioada dinaintea sărbătorilor Pascale.

Potrivit Google, interesul pentru Paște se manifestă cu o lună înainte, când se caută pe Google felicitări și urări de Paște, prăjituri și cum va fi vreme de Paște. Pe măsură ce ne apropiem de Paște, căutările încep să urmeze un tipar anume. Spre exemplu, în ultimele șapte zile printre căutările românilor au apărut fraze precum ”când se vopsesc ouăle” sau ”antreuri de Paște”. Totodată, se face remarcat și interesul pentru tradiții, mai mulți români încercând să afle care e semnificația mielului de Paște. Anul acesta având o vacanță școlară foarte lungă în luna aprilie, căutările legate de Paște au inclus și expresia ”când va începe școala”.

Cele mai populare căutări legate de „Paște” în ultima săptămână*

  • Când se vopsesc ouăle de Paște
  • Când începe școala după Paște
  • De ce se taie miel de Paște
  • Antreuri de Paște
  • Semnificația mielului de Paște
  • Urări de Paște
  • Salata boeuf Paște

 

Mielul are rolul principal pe masa de Paște a românilor, iar o autoritate în domeniu pare să fie chef Cătălin Scărlătescu, cu indicații pentru pregătirea mielului. Printre cele mai populare căutări pe Google România, care au inclus în ultima săptămână cuvântul „miel” au fost „drobul de miel Scărlătescu”, „friptura de miel Cătălin Scărlătescu” și „ciolan de miel Scărlătescu”. Rămânând în domeniul culinar, în căutările românilor pe Google după rețete din ultimele 7 zile se remarcă cea de cozonac al lui Alex Cîrțu, rețeta de saksuka turcească, pasca fără aluat și cea poloneză, dar și o rețetă clasică: cea de cozonac din celebra carte de bucate a Sandei Marin.

Nu este Paște fără ouă vopsite. În ultima săptămână, românii au căutat pe Google cum se vopsesc ouăle cu orez, cum se obțin „ouă marmorate cu foi de ceapă” sau metoda vopsirii ouălor cu șervețele și bețișoare. Vopsitul ouălor este prilej de bucurie pentru cei mici, așa că pe Google s-au căutat „vopsea de ouă copii” și „vopsea de ouă cu sclipici”. Tot pentru copii, iepurașul de Paște a devenit un personaj important și în România. Căutările după cuvântul „iepuraș” cresc exponențial în fiecare an înainte de Paște. În ultima săptămână, românii au căutat „iepuraș de Paște de decupat”, imagini cu iepurașul de Paște sau „tort iepuraș”.

Google propune câteva colecții digitale cu tradiții Pascale

Pentru cei care sunt interesați de tradițiile de Paște, Google Arts & Culture are o colecție dedicată, cu obiceiuri din toate zonele unde se celebrează această sărbătoare: de la decorarea copacilor în Germania și Austria și prăjiturile tradiționale de Paște – cozonac/kozunak în România și Bulgaria, kulich în Rusia și Ucraina, „Mona de Pascua” în unele regiuni ale Spaniei sau „defo dabo” în Etiopia, la Iepurașul de Paște și vânătoarea de ouă. Poate cea mai semnificativă pentru zona noastră este tradiția colorării și pictării ouălor. Expoziția Google Arts & Culture dedicată prezintă particularitățile acestei tradiții: în Slovenia, ouăle sunt dăruite de fete iubiților, ouăle decorate din Lituania sunt dăruite pentru a purta noroc, iar în România membri familiei și prietenii ciocnesc ouăle, iar cel al căruia nu se sparge se va bucura de viața cea mai lungă.

Ca distracție de sărbătorile Pascale, Google Arts & Culture oferă numeroase puzzle-uri de Paște. Mai mult, iepurașul de Paște poate fi adus în spațiul propriei case, cu funcția de realitate augmentată din Google Search, prin care pot fi generate în 3D diferite animale, insecte sau personaje în spațiul din jurul nostru. La o căutare pe telefonul mobil după „iepurașul de Paște” (sau în engleză „Easter bunny”), în rezultatele căutării va apărea opțiunea „Vizualizați în 3D”, care va aduce iepurașul de Paște în casă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult