Cel mai ieftin abonament Netflix nu va afișa reclame în toate producțiile vizionate. Care sunt condițiile

22.08.2022
Cel mai ieftin abonament Netflix nu va afișa reclame în toate producțiile vizionate. Care sunt condițiile

Netflix a confirmat deja că va „tăia” unele funcții pentru abonați care optează pentru planul tarifar finanțat prin reclame. Ce nu știam până acum este că reclamele nu vor apărea chiar la fiecare film sau serial selectat pentru vizionare. În mod convenabil excepțiile vizează tocmai producțiile pe care vei dori să le vezi.

După ce am aflat că viitoarele abonamente Netflix cu preț parțial compensat prin afișarea de reclame implică și alte compromisuri decât timp pierdut cu așteptarea încheierii pauzelor de reclame, acum aflăm și care sunt concesiile oferite utilizatorilor care aleg această opțiune de plată.

Potrivit informațiilor preluate de jurnaliștii Bloomberg, Netflix va scuti de la inserarea mesajelor publicitare filmele abia lansate, reclamele apărând la ceva timp după momentul lansării. Deocamdată nu este clar despre ce interval de timp este vorba, însă măsura pare să fie pentru liniștirea cineaștilor care se temeau că Netflix va deveni precum televiziunea prin cablu tradițională, pauzele de reclame ciuntind experiența pe care aceștia ar dori să o transmită spectatorilor.

Aparent, pe lista de excepții intră și producțiile Netflix pentru copii, de această dată liniștind temerile părinților cum că platforma se va transforma într-un fel de „teleshopping” cu mesaje publicitare irezistibile publicului de vârstă fragedă, cum s-a întâmplat deja cu canalele pentru desene animate disponibile prin serviciile de televiziune prin cablu. De fapt, în acest caz ar fi vorba despre obiecțiile unora dintre creatorii de show-uri sau filme pentru copii, care nu și-ar dori să vadă producțiile distribuite sub licență „poluate” cu alte reclame de pe urma cărora eu nu au nimic de câștigat. În această situație, Netflix ar putea „fenta” obiecțiile primite afișând reclame doar înainte și după ce producția respectivă s-a încheiat.

Un alt impediment pentru Netflix ar fi chiar contractele de licențiere, mare parte din conținutul aflat pe platformă neputând fi căptușit cu reclame fără a risca acțiuni legale din partea deținătorilor drepturilor de autor. În cel mai fericit caz, Netflix ar trebui să direcționeze 10-15% din veniturile care trebuiau să compenseze prețul abonamentelor direct către deținătorii de licențe, rotunjind veniturile acestora fără a atinge scopul pentru care abonamentele cu reclame au fost gândite de la bun început.

Cert este că Netflix are parte și de susținători în planul său, Microsoft confirmând deja un parteneriat în urma căruia va asigura infrastructura tehnică necesară livrării de reclame și administrării acestora.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult