CEO-ul OnlyFans, Tim Stokely în vârstă de 38 ani, și-a anunțat în mod subit retragerea din fruntea companiei pe care a fondat-o, numind în locul său o subalternă cu experiență anterioară în promovarea ”primului restaurant de canabis din SUA”.
Noua șefă Amrapali Gan, care a preluat deja atribuțiile de conducere a companiei, și-a anunțat promovarea într-o postare distribuită pe Instagram, mărturisind-uși cu această ocazie ”pasiunea adâncă” pentru OnlyFans.
Având în vedere succesul fulminant de care s-a bucurat în ultima vreme, OnlyFans pare unul dintre numele vechi din peisajul online. În realitate, Tim Stokely a fondat compania împreună cu tatăl său în anul 2016, site-ul devenind una dintre cele mai populare (și profitabile) platforme pentru creatorii specializați în conținut pentru adulți. În principal, succesul OnlyFans se datorează atmosferei „profesioniste” întreținută până recent, administratorii platformei reușind să atragă deopotrivă creatori de nivel amator și vedete de primă mână, cei din urmă contribuind masiv la faima și succesul platformei.
Deocamdată, nu este clar dacă retragerea „în glorie” a fondatorului Tim Stokely a fost o decizie pur întâmplătoare luată din motive personale, sau are cumva legătură cu scandalul recent în care OnlyFans este acuzat de exploatarea fanilor cei mai devotați, prin atragerea acestora într-o veritabilă schemă de catfishing. Potrivit acuzațiilor, OnlyFans ar fi apelat la angajații unei terțe companii contractate pentru servicii de marketing, pentru a răspunde mesajelor trimise către vedetele platformei, cu scopul de a seduce persoanele credule și maximiza veniturile generate din servicii disponibile contracost.
„Predau ștafeta unui coleg și unui prieten, care are viziunea și impulsul de a ajuta organizația să atingă un potențial extraordinar”, a scris Stokely în postarea sa. Fostul CEO nu a dat nicio indicație despre ce ar putea face în continuare.