Păstrarea intimităţii în mediul online devine din ce în ce mai importantă, iar AVG crede că poate oferi utilziatorilor de Chrome o soluţie elegantă pentru a-şi şterge o parte din urmele lăsate în urma navigării online. Aceasta se numeşte Crumble şi vine sub forma unei extensii pentru browserul Google. Noul software este momentan în stadiu beta, dar cei interesaţi îl pot testa chiar acum.
Originea lui Crumble este divizia Innovation Labs, divizie AVG care dezvoltă componente software mai mici. O parte din această echipă a creat extensia pentru a demonstra că se poate naviga pe internet fără ca acţiunile utilizatorului să fie monitorizate prin cookies, chiar şi pe un browser atât de popular precum Chrome. Totuşi, spre diferenţă de alte soluţii de acest gen, Crumble promite că toate site-urile vor funcţiona în mod normal, fără elemente lipsă sau conţinut blocat.
AVG consideră că extensia Crumble este cea mai bună metodă de navigare pe internet fără monitorizare nedorită, întrucât blochează capabilitatea site-urilor să creeze un profil al utilizatorului, prin care serveşte apoi reclame targetate. Avantajele noii soluţii sunt notificările care atenţionează utilizatorul despre intenţia site-urilor de a-i urmări acţiunile, afişarea site-urilor în mod complet şi lipsa favorizării anumitor reţele de reclame.
Crumble nu blochează cookie-urile complet, ci mai degreabă le administrează şi le controlează capabilităţile de monitorizare. AVG susţine că extensia Crumble poate detecta automat tipurile de cookies pe care site-urile le pot împinge către utilizator, iar acest lucru înseamnă că nu are nevoie de actualizări dese. Poţi naviga în siguranţă folosind acest software, întrucât nu foloseşte liste de site-uri sau alte astfel de soluţii de protecţie.
Cei interesaţi de Crumble îl pot descărca chiar acum de pe Chrome Web Store. Acesta este disponibil gratuit şi funcţionează pe orice variantă a browser-ului (pentru PC, Mac şi Linux), cât şi pe Chrome OS. Evident, Crumble nu poate să protejeze utilizatorii de hackeri sau de alte tipuri de atacuri.