Fără să ne dăm seama, toţi internauţii avem un lucru în comun:
suntem în permanenţă în căutarea unor informaţii
noi. Fiecare dintre noi este în căutarea informaţiilor de
interes propriu. Unii, cum sunt cititorii go4it.ro, sunt interesaţi
de noutăţile din IT&C. Graficienii poate vor să fie la curent
cu cele mai noi principii din domeniu, economiştii vor să afle ce
s-a mai schimbat în legislaţia economică luna aceasta etc. În fond,
vorba înţeleptului, toată viaţa învăţăm.
Din acest punct de vedere, fiecare dintre noi avem site-uri sau
bloguri preferate care corespund domeniilor ce ne interesează. De
exemplu, eu citesc în Google Reader peste 100 de site-uri şi
bloguri de IT&C. Şi asta nu înseamnă că mă feresc să adaug şi
alte site-uri noi, când le descopăr.
A descoperi, descoperire
Există numeroase căi prin care descoperim site-uri noi. Poate
cea mai frecvent folosită metodă este motorul de căutare. Căutăm
termenii care ne interesează şi descoperim site-uri care corespund
domeniilor noastre de interes.
Mai descoperi site-uri noi şi primind link-uri de la prieteni.
Aici intră în acţiune messenger-ul, reţelele sociale gen Twitter
ori Facebook şi chiar mail-ul. La fel de uşor poţi găsi site-uri
interesante prin link-urile de pe blogurile pe care le citeşti.
Există însă şi instrumente specializate în categorisirea
şi căutarea site-urilor similare. Aceste instrumente îţi
pot arăta site-uri asemănătoare celor pe care le frecventezi.
Despre acest gen de instrumente voi vorbi în rândurile
următoare.
Motoare de căutare
Poţi folosi motoare de căutare obişnuite, precum Google, sau
motoare de căutare specializate în site-uri similare.
Cu Google, de exemplu, poţi găsi site-uri asemănătoare site-ului
X, scriind următoarea sintagmă: „related:x” (fără ghilimele), unde
x este adresa site-ului avut la bază. Dacă vrei să cauţi site-uri
similare lui go4it.ro, vei scrie în Google
„related:go4it.ro„.
Similarsites.com şi
siteslike.com sunt două motoare de căutare
specializate în găsirea site-urilor similare. Nu trebuie decât să
scrii adresa unui site şi ele îţi vor afişa o listă de site-uri
similare. Relevanţa rezultatelor lasă însă destul de mult de dorit
în cazul site-urilor româneşti.
Extensii de Firefox
Dacă foloseşti Firefox,
poţi avea site-urile similare la un click de mouse, cu extensia
potrivită. O astfel de extensie este SimilarWeb.
Această îţi afişează o listă cu site-uri asemănătoare celui pe care
îl ai deschis. Şi existe trei moduri în care poţi ajunge la lista
respectiva: un buton pe toolbar, o bară laterală afişată în
permanenţă şi o bară laterală mai mică ce devine vizibilă doar când
apeşi un buton (mini mode).
O altă extensie capabilă să-ţi arate site-uri similare
este Xmarks. Apreciată
pentru funcţia de sincronizare a bookmark-urilor şi parolelor,
Xmarks va adăugă o iconiţă în stânga barei de adrese. Apeşi pe
aceea iconiţă şi ai o listă cu site-uri similare celui deschis.
Hop şi Google Chrome
Ca să nu fie mai prejos, dacă tot suportă extensii, pentru
Chrome există
Google Similar Pages. Această extensie constă într-un buton
care, odată apăsat, îţi afişează patru site-uri
similare. Nici mai multe, nici mai puţine, exact patru.
Fără alte opţiuni.
Toate cele trei modalităţi enumerate aici – motor de căutare,
extensii pentru Firefox şi Google Chrome – te vor ajuta să-ţi
îmbogăţeşti palmaresul de site-uri şi bloguri favorite. În fond,
fiecare dintre noi avem asemenea site-uri pe care le vizităm zilnic
şi nu ne-ar strica mai multe surse de informare şi documentare.