Campionatul European de Fotbal este evenimentul sportiv al momentului, cu milioane de fani care urmăresc competiția. România a învins în primul meci, în care a avut ca rival Ucraina, iar următoarea etapă va avea loc sâmbăta aceasta.
Oriunde te-ai afla, dacă ești fan al fotbalului și susții echipa națională de fotbal a României, nu poți rata următorul meci, care va avea loc sâmbătă, 22 iunie, partidă care va fi disputată cu Belgia. România a obținut o victorie remarcabilă în meciul cu Ucraina, câștigând acea etapă cu un scor de 3 – 0. De aceea, fanii de pretutindeni așteaptă cu nerăbdare meciul cu Belgia, care va avea loc sâmbătă, la ora 22.00, ora României.
Bineînțeles, etapa va putea fi urmărită la TV, fiind transmisă de ProTV. Dar ce faci dacă nu ai acces la un televizor sau ești plecat de acasă, dar vrei să vezi neapărat meciul România – Belgia de sâmbătă seara? Noi am găsit câteva variante prin care meciurile de la Euro 2024 pot fi urmărite gratuit.
Există mai multe platforme online unde meciurile pot fi urmărite, dar va fi nevoie de un abonament plătit. Cu toate acestea, sunt anumite platforme de streaming care oferă transmisiuni live cu diferite evenimente sportive, inclusiv cu Campionatul European de Fotbal 2024.
Nu încurajăm folosirea acestora dată fiind natura lor „gri”, dar dacă nu aveți o altă variantă și vreți să vedeți meciul naționalei de fotbal, puteți folosi servicii precum StreamEast, BingSport sau alte asemenea, care transmit diferite competiții sportive.
În plus, dacă aveți un VPN, puteți accesa servicii din străinătate precum ORF sau ServusTV din Austria, RAI din Italia sau ITVX din Marea Britanie. Folosind un astfel de software, puteți să vă „mutați” virtual conexiunea în țara respectivă pentru a viziona meciurile.