Cunoşti ecuaţia copil-internet? Cum o tratezi?

"Mess-ul" (de la ‘instant messaging’) se referă la mesaje trimise de la un computer la altul sau la mai multe. Spre deosebire de email, odată transmis un mesaj, din orice colţ al Pământului, ajunge pe monitorul destinatarului intantaneu. Mess-ul funcţionează şi pe telefoane mobile cu acces la net. Mesageria instant se poate utiliza oricând, de oriunde, cu condiţia existenţei unei conexiuni la Internet. Cele mai multe servicii de acest fel sunt gratuite şi permit, pe lângă text, comunicare prin voce şi video (webcam). Copiii învaţă cam pe "mess" să scrie foarte repede pe tastatura de calculator, ceea ce e un mare avantaj. Un alt avantaj este cel al socializării.

Dezavantajele? Socializarea treptat se poate rezuma la spaţiul virtual. Unii uită să mai iasă din casă pentru a face nişte mişcare, benefică de altfel sănătăţii fizice şi mintale (cele două se autocompletează). Unii copii pot fi distraşi de la învăţătură sau pot fi abordaţi de necunoscuţi cu imprevizibile intenţii. Dar de obicei, de ID-ul (adresa, mai pe inţeles) copilului se face rost în urma unor conversaţii pe canale de chat de de tip IRC sau de pe site-uri de socializare (gen hi5.com). Personal, folosesc popularul Yahoo Messenger pe post de "telefon fix", exlusiv pentru comunicarea cu prieteni / amici şi nu accept în lista de contacte necunoscuţi.

Chat pe IRC
IRC-ul (Internet Relay Chat) este o modalitate mai veche de comunicare. Mulţi spun MIRC in loc de IRC, după numele celui mai popular program pentru comunicare de tip IRC. Permite la fel ca şi "messengerul", discuţii în timp real, însă se deosebeşte prin felul cum internautul intră în contact cu lumea. Dacă pe mess, utilizatorul are o listă de prieteni formată în timp, la care adaugă alte contacte doar dacă doreşte asta, pe IRC există "spaţii de discuţie" cu zeci/sute de utilizatori, organizate pe domenii de interes; oricine e online pe un anume canal de chat este vizibil celorlaţi aflaţi pe respectivul canal. Lumea nu se cunoaşte din start, intră în discuţii destul de uşor, de obicei pe o anume temă. Avem canale IRC dedicate fotbalului, jocurilor video, locuitorilor dintr-un oraş, pasionaţilor de software etc. Multe "cafenele" de acestea virtuale se rezumă practic la gasirea de parteneri pentru sex.

Un puşti care din curiozitate intră pentru prima data este prins în capcana aparenţelor: de obicei pe IRC toţi utilizatorii se consideră frumoşi, cei de 40 de ani au doar 20, femeia poate fi de fapt barbat. La pubertate  copilul este tentat să cunoască asemenea specimene ‘pe viu’, iar în caz că se şi întâmplă asta, există risc de mic şoc psihic, ‘contacte’ cu eventuale repercusiuni negative (boli, sarcini neprevăzute), violenţă fizică. Din lipsa unui hobby, sunt mulţi cei care intră doar ca să facă impresie prin limbajul afişat în ideea că atrage atenţia celorlalţi utilizatori, simţindu-se prin urmare deosebiţi.

Este o excelentă pierdere de vreme în dauna activităţilor şcolare sau a sănătăţii. Cunosc un puşti care nu mai vede bine la peste 2 metri distanţă – stă până la 5 noaptea în faţa computerului (chat, counter strike), este evident extenuat şi lipsit de chef de şcoală pentru a mai participa la ore, plus că a devenit un chin pentru familia sa. Este şi repetent, mai puţin pe foaie (banii asigură notele de trecere).

Utilizatorii români utilizează des în comunicarea online coduri / abrevieri de genul: tz = ţ / sh = ş / k = ok / pls = please (te rog) / cmf = ce mai faci? / bn = bine / sal = salut / cmz = ce mai zici? / lol sau lolz = laughing out loud (a râde in hohote), brb = be right back (revin imediat), dnd = do not disturb (nu mă deranja), omg = oh my god (oh doamne!), tnx = thanks (mulţumesc), nb = noapte bună. "sms" se referă mai degrabă la uzualul "să mă s**i", decât la "trimite-mi un mesaj pe telefon".

Site-urile web (la general)

Sunt pagini electronice, mai pe inteles un fel de ziar sau revistă sau "catalog de prezentare", dar nu pe hârtie ci pe monitor, care se poate actualiza graţie internetului, instant, iar vizitatorii au posibilitatea de a comenta informatiile în timp real. Site-urile web nu se rezumă la conceptul de "ziar electronic", pot fi şi un "loc" de joacă online, de vizionat TV (vezi realitatea.net) sau clipuri video (Youtube.com, Trilulilu.ro etc.), de descărcat filme, de conversat pe anumite teme (forumuri de discutii).

Partea proastă e că mai mult de jumătate de internetul ăsta e bolnav, încărcat cu filme, clipuri sau poze "hard core". Părinţii mai puţin sau deloc familiarizaţi cu netul ar trebui să priceapă că nu mă refer la "conţinut pentru adulţi" de tip clasic, disponibil şi pe monitor, ci la ceva ce nu se dă după ora 12 noaptea pe TV ci e disponibil continuu; nici nu-i vorba despre simple atingeri şi lingeri şi introduceri cenzurate ci despre orgii, masochism/sadism, animale la dispoziţia stăpânului, mai ceva decât v-aţi putea imagina într-un film cu Gigi ciobanul şi turma sa de oi.

Siturile porno sunt periculoase pentru copii prin incredibil de şocantul conţinut şi nu numai că dau dependenţă (îmi cer scuze, dar citisem pe undeva niste statistici monstruase în acest sens), dar desensibilizează încă de la vârste fragede copilul în ceea ce priveşte relaţiile ulterioare, în plus îi dublează debusolarea caracteristică pubertăţii.

Deşi la micile genii de azi nu se prea pune problema vreunui consum de bani pentru vizionarea filmelor de gen, pentru că se găsesc la greu pe site-uri specializate pe porn (similare ca funcţionare cu Youtube.com) care apar la o simplă cautare pe google, se poate pune problema prostituţiei virtuale pentru câştig de bani.  Deşi sunt ateu, am principii, iar unul dintre ele este că prostituţia a fost cea mai veche meserie, dar n-are ce căuta (cel puţin cea infantilă) într-o societată sănătoasă şi evoluată. Iar România abundă de tineri care pentru "o viaţă mai bună" aleg să se dezbrace în faţa unei camere web, în faţa a mii de "spectatori" din întreaga lume, mirajul fiind sumele de ordinul sutelor sau miilor de dolari ce se pot face rapid. Webul mai dispune de o componentă negativă: siturile de jocuri de noroc. Sunt foarte populare în SUA, unde generează venituri anuale de ordinul miliardelor de dolari; cât priveşte România, n-am sesizat vreun intereses deosebit.

Site-urile de socializare
Sunt situri web pe care oricine îşi poate creea o pagină virtuală pe care s-o alimenteze cu pozele sale, cu filmuleţe, cu gândurile sale, cu detalii personale (varstă, adresă, pasiuni, ID de mess etc.). Pot fi vizitate, în principiu, de oricine din lume. Cu ajutorul informaţiilor prezentate acolo vizitatorii pot contacta deţinătorul profilului. Copiiilor le place, pot să-şi facă publicitate, gratis. Sunt o modalitate de legare de prietenii concretizabile şi în spaţiul real, doar că e greu de spus dacă cu potenţiali prieteni sau cu jeguri umane. În general, site-urile de socializare creează prietenii superficiale. Facebook, hi5.com, hug.ro, neogen.ro sunt câteva exemple.

Tinerii români sunt printre cei mai aprigi (din lume!!!) utilizatori ai unor asemenea situri. Micile vedete autohtone, de 13 – 18 ani, îşi pun des poze deocheate care ar putea aduce la infarct un părinte mai grijuliu. Fetele suferă de supraîncălzire şi îşi prezintă noile sutiene ori chiloţeii tip şnur. Băieţii fie fac pe durii fie pe "ultrasensibilii" (în ipostaze penibile de efeminaţi), eventual pompează puternic sânge ca să se vadă că dispun de forme. Cele mai minunate exemple se pot vizualiza pe situri miştocare precum cocalari.com.

Blogurile
Vechile jurnale pe care părinţii le ţineau în caiete dictando s-au mutat pe internet. Deşi netul e un mediu aparent necenzurat, blogurile sunt poate cele mai cenzurate forme de exprimare la persoana I. Puţini scriu ceea ce simt sau au păţit: 1) ca să nu cadă în penibil, 2) pentru că blogul este privit de o vreme ca o sursă de câştig bănesc prin publicitate, iar conţinutul lor devine unul ziaristic, bazat pe publicarea de informaţie generatoare de vizitatori. Blogul nu e o pasiune exclusivă a celor ce au depăşit vârsta de 18 ani. Ci şi una a copiiilor. Dezavantaje: copiii blogeri au tendinta de a dezvălui detalii mult prea personale.

Avantaje: de mici, pot deveni mari jurnalişti şi unii reuşesc să-şi desăvârşească stilul de scris, anumite concepţii de viaţă pentru că prin blogging îşi pun creierul la gimnastică. Un copil blogger, tind să cred, ar trebui să vă deranjeze mai puţin (dar citiţi-l cu drag), ba mai mult să vă mulţumească pe deplin hobby-ul său. Mai scapă şi odrasla câte-un penis în însemnările sale, dar nu-i aşa grav (e normal, e o consecinţă a lumiii complicate şi deseori nedreaptă în care muncim cu drag). Uneori micul scriitor online face şi-un ban, mai mare decât alocaţia de la Tăriceanu pe un an. Un interviu degajat, pe mess, cu "mihaik93.blogspot.com", un baiat de 15 ani din Baia Mare, la capătul acestui material :-).