RCS & RDS a anunţat lansarea serviciilor de comunicaţii mobile 4G în banda de frecvenţe de 2100 Mhz (banda 1 LTE), începând cu 20 octombrie 2016.
Utilizatorii Digi Mobil din Oradea şi Piteşti vor fi primii care vor beneficia serviciul de internet 4G în banda de 2100 MHz, urmând ca până în ianuarie 2017, aceasta să fie implementată gradual în oraşele: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Braşov, Craiova, Constanţa, Iaşi, Arad, Sibiu, Galaţi, Târgu Mureş, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa, Slatina, Hunedoara, Valea Prahovei şi zona Râşnov, Zărneşti, Moeciu şi Bran.
Prima etapă a noului proiect va continua până în iunie 2017, urmând să acopere şi alte localităţi, precum şi litoralul românesc, numărând peste 1100 de staţii de bază. În acelaşi timp, compania continuă şi extinderea reţelei Digi Mobil în banda de frecvenţe de 2600 Mhz (banda 38 LTE), numărul de staţii de bază în aceasta frecvenţă urmând să ajungă la aproape 1000 până la sfârşitului acestui an.
Din 20 octombrie, serviciul de date bazat pe tehnologia 4G pe frecvenţa de 2100 Mhz, va fi disponibil la toate pachetele Digi Mobil care asigură accesul la 4G. Astfel, accesul la serviciile 4G se va realiza complementar în benzile 2100 Mhz şi 2600 Mhz (banda 1 şi banda 38 LTE).