Directorul FBI: mai mult de jumătate dintre telefoanele mobile criptate nu pot fi deblocate

24.10.2017
Directorul FBI: mai mult de jumătate dintre telefoanele mobile criptate nu pot fi deblocate

Potrivit directorului FBI, Christopher Wray, inabilitatea de a accesa datele păstrate pe telefoane mobile protejate folosind tehnologii de criptare este o mare problemă. Acesta pledează pentru găsirea unui echilibru între nevoia de a proteja intimitatea utilizatorilor şi siguranţa publică.

Conform datelor furnizate de şeful FBI, doar în ultimele 11 luni s-a încercat fără succes obţinerea datelor păstrate pe 6900 dispozitive mobile, îngreunând desfăşurarea a numeroase investigaţii antiterorism, trafic de droguri, cazuri de exploatare a copiilor şi crimă organizată.

Fără a nominaliza produsele Apple în mod special, şeful FBI a afirmat că îmbunătăţirea securităţii dispozitivelor face tot mai dificilă accesarea datelor criptate, atunci când este cu adevărat necesar.

Momentan, nu este clar ce măsuri ar putea lua FBI pentru a forţa accesul în dispozitivele criptate. Însă recenta declaraţie a preşedintelui Donald Trump la adresa Apple, în care acesta a solicitat companiei o mai bună colaborare cu FBI şi chiar a făcut aluzie la o posibilă boicotare a produselor Apple în cazul unui refuz, nu face decât să amplifice presiunile pentru dezvoltarea unor „chei universale” care să permită ocolirea tehnologiilor de criptare.

Comentând pe marginea acestui subiect, Tim Cook – directorul Apple, a fost auzit comparând crearea unui unlock tool pentru produsele companiei cu „echivalentul software al cancerului”.

Create pentru a fi cât mai greu de ocolit, sistemele de criptare nu pot fi slăbite pentru a răspune cerinţelor autorităţilor, în acelaşi timp rămânând perfect sigure pentru utilizatorii de rând. Odată strecurată în software sau la nivel de hardware, vulnerabilitatea devine o ţintă favorită pentru  hackeri de ocazie şi organizaţii bine finanţate de actori statali, fiind doar o chestiune de timp până ce mijloacele tehnice adresate autorităţilor ajung să fie folosite în scop clandestin.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult