Doi hoţi au fost prinşi cu ajutorul iCloud Sync

Doi hoţi au fost prinşi cu ajutorul iCloud Sync

Probabil că dacă deţineţi un dispozitiv mobil Apple iPhone, iPod sau iPad, este o idee bună să activaţi funcţiile de sincronizare cu serviciul iCloud. Nu numai că puteţi vedea pe hartă locul în care dispozitivul se află în orice moment folosind funcţia Find My iPhone, dar orice imagini captate cu ajutorul camerei foto sunt urcate automat pe serverele Apple şi puteţi identifica hoţul mai uşor. Asta s-a întâmplat zilele trecute în Texas, SUA, când doi hoţi au fost prinşi datorită unui selfie.

Infractorii, Dorian Walker-Gaines şi Dillian Thompson, au început să îşi facă poze cu „prada” unei spargeri direct de pe iPad-ul furat. Aceştia şi-au fotografiat feţele în timp ce prezentau teancul de bani, laptop-ul şi restul de obiecte furate din maşina şi au publicat chiar şi un clip video pe Facebook. Ce nu ştiau cei doi era că atât timp cât dispozitivul era conectat la o reţea WiFi, acesta transmitea tot ce era salvat din aplicaţia Camera pe iCloud Drive, de unde Stewart Schaefer, victima furtului putea să vadă imaginile şi filmările.

Nu a durat mult timp după ce imaginile şi clip-urile au fost publicate de Shaefer pe internet, iar persoane care i-au recunoscut pe cei doi au oferit link-uri către paginile lor de Facebook. De aici, nu a durat mult până când a fost implicată poliţia, care i-a ridicat pe suspecţi fără prea multe bătăi de cap. Ce-i drept şi victima le-a uşurat hoţilor „munca”, lăsând toate aceste bunuri în maşină fără să încuie uşile, însă din fericire, în acest caz justiţia a învins.

Cu toate că iCloud nu are o reputaţie foarte bună în ultima perioadă, fiind în centrul scandalului „The Fappening”, în care hackerii au reuşit să descarce de pe serviciul Apple fotografii compromiţătoare cu multe vedete de la Hollywood, se pare că atunci când este folosit cum trebuie, poate oferi multe avantaje. În urma problemelor din vara anului trecut, Apple a introdus autentificarea în doi paşi pe contul de iCloud, cât şi alerte pe e-mail de fiecare dată când contul este accesat. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult