Elon Musk menționează X.com, sugerând că ar putea lansa propria alternativă Twitter

11.08.2022
Elon Musk menționează X.com, sugerând că ar putea lansa propria alternativă Twitter
Foto: Profimedia Images

Având în vedere prețul de 44 miliarde dolari, cerut pentru cumpărarea platformei Twitter, poate că ar fi mai ieftin pentru Elon Musk să-și lanseze propria rețea de socializare, alternativă Twitter.

După ce mai întâi și-a anunțat retragerea ofertei pentru cumpărarea platformei Twitter la prețul de 44 miliarde dolari, acuzând actualul proprietar că a ascuns numărul real al conturilor fake de pe platformă, Elon Musk a menționat X.com într-una din postările pe canalul său de Twitter, sugerând că și-ar putea lansa propria platformă de social media.

Amintind de aproape amuzanta Truth Social, platforma de social media lansată de fostul președinte american, Donald Trump, ca o destinație „liberă” pentru sine și fanii săi, după interzicerea permanentă a paginii oficiale deținute în rețeaua Twitter, X.com pare a fi încă o manifestare megalomană a unuia dintre bogații lumii. Rămâne de văzut dacă , X.com va trece doar ca o „glumiță” făcută de antreprenorul american, o încercare de a da emoții acționarilor Twitter sau începutul unei noi rețele de socializare. Cert este că peisajul este deja aglomerat cu numeroase platforme deja cunoscute și cu istorie, părând improbabil ca șeful Tesla să reușească să se impună cu o soluție proprie.


Totuși, nu trebuie să uităm de defptul că Musk este practic sinonim cu Tesla. Cel puțin, serviciul ascuns în spatele domeniului X.com ar putea fi promovat ca un serviciu de mesagerie adresat posesorilor de mașini Tesla, poziționat într-un mod clar vizibil pe consola acestora.

Deocamdată, Elon Musk nu confirmă și nici nu infirmă planurile de a crea propria rețea de socializare, în cazul în care negocierile pentru preluarea platformei Twitter se opresc definitiv.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult